Noile Galaxy S8 trebuiau să aibă sensor de amprente în ecran, dar Samsung a venit cu această idee prea târziu

- Adrian Ungureanu
934

Noile smartphone-uri de top de la Samsung, modelele Galaxy S8 şi S8 Plus, vor veni cu ecrane “Infinity Display”, ce vor acoperi aproape în întregime panourile frontale ale telefoanelor, iar pentru acest lucru a fost sacrificat butonul fizic Home.

Butonul a găzduit pe modelele precedente senzorul de amprentă, dar cum acesta a fost scos din schemă, Samsung a trebuit să vină cu altă soluţie. Pentru noile telefoane Samsung ar fi ales vină cu scanner de iris, dar aceasta este o soluţie lentă, aşa că Samsung a ales să instaleze şi un modul de recunoaştere facială, care să deblocheze telefonul în 0.01 secunde.

Samsung ar fi vrut să instaleze un senzor de amprente încorporat în display, dar se pare că au venit prea târziu cu această idee pentru a mai putea schimba conceptul care a intrat deja în producţie în masă.

Noile telefoane Galaxy S8 vor fi prezentate de companie, în cadrul unui eveniment Unpacked pe data de 29 martie, în timp ce lansarea în magazine este aşteptată pe 21 aprilie, deşi există zvonuri că ar putea fi amânată cu o săptămână până pe 28 aprilie.