NETOPIA mobilPay introduce in premiera platile cu portofelul digital in hipermarket: Cora Alexandriei, primul magazin in care romanii pot plati cu mobilPay Wallet

14

Incepand cu 1 iunie 2015, clientii hipermarketului Cora de pe Soseaua Alexandriei, din Bucuresti, isi pot achita cumparaturile la casa direct de pe smartphone, prin aplicatia mobilPay Wallet, portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay. Cora Alexandriei devine astfel primul hipermarket din Romania care implementeaza plata cu un portofel digital, urmand ca, in timp, toate magazinele cora sa ofere si acest serviciu clientilor lor.

 

Aplicatia mobilPay Wallet poate fi descarcata gratuit pe toate terminalele smart ce ruleaza principalele sisteme de operare. Odata ce utilizatorul si-a inregistrat un card in aplicatie, plata cumparaturilor in hipermarketul cora se va putea face foarte rapid, prin scanarea unui cod QR, afisat la casa de marcat.

 

“Platile mobile sunt intr-o crestere continua si reprezinta o nevoie naturala intr-o lume tot mai conectata, in care consumatorii cauta sa foloseasca cat mai putin cash-ul, iar telefonul mobil le este mereu la indemana”, a declarat Antonio Eram, fondatorul NETOPIA mobilPay. Datele companiei arata ca numarul tranzactiilor procesate prin intermediul portofelului digital mobilPay Wallet a crescut de 10 ori in primul trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce valoarea lor a crescut de trei ori in acelasi interval.

 

Lansata in martie 2013, aplicatia mobilPay Wallet este disponibila pentru telefoane smart cu sisteme de operare iOS si Android. Aplicatia poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si poate fi folosita pentru pentru plata facturilor la utilitati, reincarcarea cartelelor preplatite, plata notei la restaurante sau pentru produse si servicii furnizate de comerciantii parteneri. In 2014, aplicatia mobilPay Wallet a fost integrata in MasterPass, serviciul digital global de la MasterCard, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a face cumparaturi in afara tarii, de la peste 40.000 de comercianti parteneri, dar si pe teritoriul tarii, prin acordul de acceptare Masterpass al comerciantilor din Romania.