Natalya Kasperskaya lansează un telefon care să împiedice orice formă de spionaj

- Adrian Ungureanu
321

Natalaya Ivanovna Kasperskaya, fosta soție a lui Eugene Kaspersky, co-fondatoare și fost CEO a Kaspersky Lab, celebra companie de securitate IT, se pregătește să intre pe piața smartphone.

Compania sa, InfoWatch, în cadrul căreia ocupă postul de președinte, se pregătește să lanseze TaigaPhone, un telefon care se va concentra pe asigurarea unei utilizări cât mai private a telefonului inteligent.

Telefonul va rula pe o versiune modificată de Android 6.0, dar va împiedica și Google să colecteze date despre utilizatori, ceea ce ar fi ceva destul de interesant și cred eu greu de realizat. Nu cred că Google nu va reuși să-și ”hackuiască” propriul sistem de operare.

Compania nu oferă foarte multe detalii despre telefon, decât că are un ecran de 5 inci, procesor quad-core de la MediaTek, 2GB memorie RAM și 16GB spațiu de stocare intern. Are și camere foto, dar nu sunt specificate detaliile acestora.

Compania susține că telefonul vine cu soluții împotriva interceptărilor, înregistrărilor convorbirilor de voce, securitate ridicată pentru conexiunile WiFi, internet mobile, Bluetooth, GPS și multe altele.

Compania a anunțat că va produce în prima fază 50.000 de unități, iar prețul unui telefon este în jur de 260 de dolari. Acesta nu va fi vândut însă către oricine iar primele loturi vor merge către companiile rusești, dar Nalatya Kasperskaya vede o potențială extindere către alte piețe, cum ar fi Emiratele Arabe Unite sau Malaezia în perioada imediat următoare.