Moto Z2 Force lansat oficial! Motorola a anunța și un nou Moto Mod

- Adrian Ungureanu
179

Așa cum a promis, aseară, la New York, Motorola a organizat un eveniment de lansare, vedeta serii fiind modelul Moto Z2 Force, dar a lipsit Moto X4, care ar fi fost și el așteptat să apară la acest eveniment.

Telefonul nu a surprins foarte mult în specificații pentru că industria zvonurilor și-a făcut bine treaba și ne-a oferit cam toate informațiile cu destul de mult timp înainte.

Așadar, Moto Z2 Force vine cu un ecran de 5,5 inci, cu rezoluție Quad HD (2560×1440 pixeli), platformă Snapdragon 835, cu procesor octa-core tactat la 2,35 GHz, 4 GB memorie RAM, 64 GB spațiu de stocare intern și slot pentru card microSD, de până la 2 TB.

În ceea ce privește componenta foto, pe spatele telefonului vom regăsi o cameră principală duală, formată din doi senzori de 12 MP, iar în față vor regăsi un senzor de 5 MP, pentru selfie-uri.

Telefonul vine cu senzor de amprentă, sistem de operare Android 7.1.1 Nougat și o baterie mai mică decât a modelului de anul trecut, de 2.730 mAh (3.500 mAh a avut bateria de pe primul Moto Z Force).

Ca și celelalte modele din seria Z, este compatibil cu modulele Moto Mods, gamă de produse care a fost extinsă aseară cu un nou modul de cameră cu filmare la 360 de grade.

Telefonul este momentan disponibil doar în SUA, dar până la finele verii compania anunțat că va ajunge și în America de Sud, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, la fel ca și modului Moto 360 Camera.

Motorola a oferit prețul pentru noul Moto Mod, care este 300 de dolari, dar nu a dat oficial o cifră legată de prețuri, acestea urmând să varieze de la țară la țară, dar dacă ne uităm la prețurile din SUA, vedem că este un telefon destul de scump, prețurile variind între 750 de dolari și 800 de dolari.