Moto z2 Force apare și el într-o imagine care pare oficială

- Adrian Ungureanu
152

Devine din ce în ce mai evident că Lenovo se pregătește să lanseze noua generația de telefoane Moto z, gamă introdusă anul trecut, în luna iunie.

Ieri vedeam primele imagini cu Moto z2 și Moto z2 Play, dar astăzi iată că avem ocazia să vedem o imagine, care pare oficială, și cu cel de-al treilea membru al familiei, Moto z2 Force.

Este foarte posibil ca noile telefoane Motorola să fie lansate în luna iunie, ca și generația lansată anul trecut, așa că nu ar trebui să mai așteptăm mult până când vor fi prezentate, iar faptul că zvonurile s-au înmulțit în ultimele două săptămâni, nu face decât să confirme acest lucru.

Deocamdată, despre Moto z2 Force se știe că va veni cu un display de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD, se presupune că va fi echipat cu noile procesoare Qualcomm Snapdragon 835 și în mod sigur va oferi suport pentru rețelele LTE Gigabit, fapt confirmat de o fotografie făcută în cadrul unui eveniment restrâns organizat de cei de la Lenovo, probabil pentru a prezenta retailerilor și operatorilor de telecomunicații, noua gamă de produse.