mobilPay MasterCard Mobile devine disponibila pentru clientii celor trei mari operatori telecom

19

Aplicatia mobilPay MasterCard Mobile, dezvoltata de NETOPIA mobilPay, in parteneriat cu Garanti Bank si MasterCard, devine disponibila utilizatorilor celor mai mari trei furnizori de servicii telecom, odata cu intrarea Vodafone in cadrul proiectului.

 

Aplicatia mobilPay MasterCard Mobile, disponibila gratuit in AppStore sau PlayStore, permite clientilor de servicii telecom realizarea de plati partiale sau totale, in orice moment si direct de pe telefon, fiind cea mai rapida metoda de plata a facturilor existenta pe piata in acest moment. In plus, aplicatia poate trimite catre utilizator notificari automate la emiterea unei noi facturi. Toate acestea sunt disponibile clientilor de servicii telecom fara costuri suplimentare, la cele mai mari standarde de siguranta impuse in domeniul platilor mobile. Acceptarea tranzactiilor este asigurata de catre Garanti Bank.

 

In prezent, aplicatia mobilPay MasterCard Mobile este folosita de peste 5.000 de persoane, tranzactiile vizand in special platile recurente din domeniul telecom: aproximativ jumatate dintre plati sunt reincarcari de cartele telefonice preplatite, in timp ce 40% sunt plati de facturi lunare.

 

In plus fata de sectorul telecom, recent, utilizarea aplicatiei a fost extinsa si in domeniul HoReCa, posesorii de carduri MasterCard putand sa plateasca cu telefonul mobil pentru orice serviciu sau produs achizitionat in hoteluri, restaurante, cafenele si baruri.

 

Pentru a putea realiza cumparaturi de produse si servicii, dar si plati de facturi cu telefonul mobil, utilizatorii mobilPay MasterCard Mobile trebuie sa descarce aplicatia, apoi sa se inregistreze cu numele, prenumele, adresa de e-mail şi numarul de telefon.

 

Accesul in aplicatia de plata este securizat printr-un cod mPIN format din 6 cifre, definit iniţial de utilizator şi solicitat de fiecare data cand acesta deschide aplicaţia. Clienţii pot face plati in mobilPay MasterCard Mobile cu orice card MasterCard, iar inregistrarea cardurilor este necesara o singura data.