Microsoft vrea să pună asistentul virtual Cortana în orice echipament

792

a felul în care companiile de tehnologie gândesc în momentul actual, în câţiva ani vom ajunge precum miliardarul din universul Marvel, Tony Stark, cel care se ascunde sub costumul lui Iron Man, care vorbeşte prin toată casa şi prin toate birorurile prin care umblă, inclusiv în costumul de supererou sau în maşină, cu Jarvis, asistentul virtual dotat cu inteligenţă artificială personal.

 

Nu vom avea fiecare un asistent virtual personalizat precum Jarvis, ci o soluţie universală, precum Cortana. Nu ştim despre ceilalţi giganţi IT care au deja asistenţi virtuali în dezvoltare, dar Microsoft vrea să instaleze asistentul Cortana în orice. De la calculatoare, tablete şi ceasuri, până la televizoare, frigidere, sisteme de securitate a casei şi chiar prăjitorul de păine. Aşadar, Cortana, se va putea afla “alături” de noi oriunde.

În momentul de faţă părerea majorităţii este destul de reţinută în ceea ce priveşte şansele de reuşită, Microsoft fiind destul de ambiţioasă şi pretenţioasă cu această iniţiativă. Principala problemă ar fi aceea de a crea înţelegeri cu cât mai mulţi producători de electronice, eletrocasnice şi alte echipamente din casă şi din jurul acesteia să fie de acord să instaleze doar soft produs de Microsoft lucru destul de greu de realizat, pentru că vor fi şi alţii care vor produce software dedicat, să zicem, pentru cafetierele inteligente. Iar chiar dacă va reuşi într-un final să găsească suficienţi parteneri, va fi cu siguranţă un proces de lungă durată.

 

Πηγή: ZDNET