Meizu pregăteşte lansarea modelului M5S

- Adrian Ungureanu
252

Chinezii de la Meizu se pregătesc să lanseze un telefon în perioada următoare, lucru mai mult decât sigur din moment ce au obţinut certificare din partea TENAA, autoritatea supremă chineză în materie de produse din sfera tehnologiei. Odată primit acest certificat, o companie poate să comercializeze fără probleme un produs pe piaţa chineză. Telefonul despre care vorbim este Meizu M5S.

Ca aspect, telefonul nu vine cu niciun fel de supriză. Abordează un design pe cât se poate de clasic şi va veni în trei variante de culoare, gri-argintiu, auriu şi o variantă care va prinde mai mult în rândul doamnelor şi domnişoarelor roz-auriu.

Nici ca specificaţii nu va fi un telefon care să rupă norma, ceea ce îl indică drept un model care să se încadreze în clasa de mijloc. Acesta va veni cu ecran de 5,2 inci, cu rezoluţie 720p HD. La interior vine cu un procesor MediaTek, cu opt-nuclee, 4 GB memorie RAM şi variante de 16, 32 şi 64 GB spaţiu de stocare intern. Componenta foto va fi formată dintr-un senzor principal de 13 MP şi unul frontal de 5 MP. Meizu M5S va beneficia de o baterie de 2930 mAh.

Deocamdată nu sunt informaţii despre preţ, data de lansare sau disponibilitate. Este posibil ca acest model să rămână doar pe piaţa din China şi, probabil, alte pieţe asiatice învecinate.