Meizu nu se lasă intimidată de Samsung și lansează un phablet în aceeași zi cu Galaxy Note 8

- Adrian Ungureanu
186

Companiile chineze au un avantaj foarte important oferit de piața locală, unde Samsung nu mai apare nici măcar în Top 5 cei mai mari producători de telefoane. Nici Meizu nu se află în acest top, dar se pare că nu se tem de sud-coreeni.

Nu știm dacă e un gest de sfidare a concurenței sau doar curaj, dar Meizu va lansa propriul phablet pe data de 23 august, adică în aceeași zi în care va fi lansa Galaxy Note 8, phabletul de top din portofoliul celor de la Samsung.

Modelul se numește Meizu M6 Note și din zvonuri se pare că va fi echipat cu ecran de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD, variante de 3GB și 4 GB memorie RAM cuplate cu 64 GB spațiu de stocare intern. Cei de la Meizu promit o cameră duală surprinzătoare, cel puțin asta înțelegem din invitațiile pe care le-a trimis către reprezentanții presei chineze.

Îți trebuie ceva curaj sau nebunie să lansezi telefoane în aceeași zi în care giganții pieței, cum sunt Samsung și Apple, își lansează vârfurile de gamă. Nici măcar cele două companii nu au curajul să-și împartă lumina reflectoarelor în aceeași zi.