Meizu lansează M6, un telefon de nici 90 de euro cu dotări decente

- Adrian Ungureanu
318

Chinezii ne demonstrează încă odată că se pot face telefoane decente la prețuri foarte scăzute, iar modelul M6, cel pe care l-a prezentat azi este încă o dovadă.

Telefonul, cea mai ieftină versiunea a sa costa 699 de yuani, adică undeva în jurul a 106 dolari sau 88 de euro. Este vorba de versiunea cu 2GB memorie RAM și 16GB stocare internă. Există o versiunea ceva mai scumpă cu 3GB RAM și 32GB stocare internă, care costă 899 de yuani, adică în jur de 135 de dolari sau 113 de euro.

Evident, nu este un telefon foarte bine echipat, nu este iPhone sau Samsung, dar pentru prețurile stabilite de producător sunt mai mult decât decente. Meizu M6 este echipat cu un ecran de 5,2 inci, cu rezoluție HD (720p), dispune de procesoare octa-core tactate la 1,5GHz, de la MediaTek, procesoare grafice Mali T860 și slot pentru card microSD de până la 128GB.

Telefonul dispune de o cameră principală de 13MP și una frontală de 8MP, are senzor de amprentă, rulează Android 7.0 Nougat, cu interfață FlymeOS 6, este alimentat de o baterie decentă pentru specificațiile sale, de 3070mAh și vine în patru variante de culoare denumite de producător: Moonlight Silver, Champagne Gold, Matte Black și Electric Blue. Adică argintiu, auriu, negru și albastru.

Cel mai probabil sunt șanse mici ca acest model, care va fi disponibil începând cu 25 septembrie în China, să ajungă și în Europa. Asta doar dacă retailerii își asumă ei responsabilitatea pentru a aduce acest model.

Păcat, pentru că prețurile sunt atractive, iar dotările nu sunt rele la aceste prețuri.