Meizu ar putea lansa în 2018 un telefon cu ecran care să acopere complet panoul frontal

- Adrian Ungureanu
162

Tendința de a micșora sau chiar de a elimina complet marginile ecranelor de pe telefoane este din ce în ce mai accentuată. Până acum Samsung este compania care a reușit să ofere cel mai strâns raport între dimensiunile display-ului și telefonului. Chinezii de la Meizu se pregătesc, însă, de de ceva și mai spectaculos.

Compania chineză intenționează să elimine complet marginile care înconjoară display-uri și să lanseze în 2018 un telefon care să adopte acest design. Va fi destul de interesant să vedem cum va reuși Meizu să realizeze acest lucru.

De exemplu, trebuie să vedem ce soluție va găsi Meizu să înlocuiască difuzoarele clasice, pentru că, difuzorul piezoelectric instalat pe modelul Mi Mix, de rivalii de la Xiaomi, pare să nu fie o soluție foarte agreată de utilizatori.

Totodată, nu știm cât de deschiși sunt utilizatorii, pentru că pe cât de spectaculos este Mi Mix-ul de la Xiaomi, este un telefon căruia îi lipsește camera frontală, un lucru inacceptabil pentru iubitorii de selfie-uri. Nici măcar Samsung nu a avut curajul să renunțe la această componentă.

În rest, un astfel de telefon ar trebui să fie foarte interesant. O să avem impresia că ținem în mână o bucată de sticlă pe care sunt afișate niște imagini și nu un telefon în toată regula.