LG V30 ar putea avea cameră de selfie duală și display secundar

- Adrian Ungureanu
138

O imagine cu ceea ce ar trebui să fie panoul de protecție al viitorului LG V30 și-a făcut apariția în online, iar acest panou oferă câteva indicii, cele mai importante fiind cele legate de camera de selfie și display-ul secundar.

Panoul de protecție arată că LG V30 ar urma să vină cu o cameră selfie duală. Cel puțin asta înțelegem din decupajul din partea de sus a panoului, din care se poate deduce cu ușurință că sunt pentru doi sensori.

Totodată, forma în care este decupat panoul reconfirmă zvonuri mai vechi privind instalarea unui ecran secundar, la fel ca și pe modelul anterior LG V20, lansat în toamna anului trecut. Între timp apăruse informații cum că LG ar fi renunțat la acesta, dar poza cu panoul de protecție ne ”spune” altceva.

Din zvonurile anterioare mai știm că LG V30 va veni cu procesoare Snapdragon 835 și 6GB memorie RAM. Cât despre lansare, acesta este așteptat abia prin toamnă.