LG Q8, la vânzare în Europa începând cu săptămâna aceasta! În Asia luna viitoare

- Adrian Ungureanu
186

Se întâmplă mai rar ca producătorii de telefoane asiatici să lanseze telefoane mai întâi în Europa și abia apoi pe piețe din Asia, dar iată că LG a anunțat că noul LG Q8 va intra în magazinele de pe bătrânul continent începând cu săptămâna aceasta.

Telefonul care a apărut ”tacit” la LG Italia săptămâna trecută, va fi disponibil mai întâi în ”piețe cheie” din Europa, potrivit anunțului oficial făcut de LG, dar nu a menționat care. Presupunem că pe lângă Italia, ar mai putea fi lansat în țări precum Germania, Franța, Spania, Marea Britanie. Nu cred că România se află printre ”piețele cheie”.

În Asia, LG anunțat că telefonul va fi disponibil începând cu luna viitoare.

LG Q8 este practic un LG V20 mai mic și rezistent la apă, caracteristică de care modelul lansat anul trecut nu a beneficiat.

În rest, singura mare diferență dintre Q8 și V20 este aceea a dimensiunilor ecranului, V20 avea un ecran de 5,7 inci, iar modelul Q8 are un ecran de 5,2 inci, cu aceeași rezoluție Quad HD (2560×1440 pixeli).

Dispune, în schimb, de același ecran secundar, așezat în partea de sus a ecranului principal, la fel ca și modelul LG V20.

Lista de specificații ne mai arată că LG Q8 vine cu platforma Snapdragon 820, cu procesor quad-core, tactat la 2,15 GHz, procesor grafic Adreno 530, 4GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare intern, slot pentru card microSD de până la 2TB.

Camera principală are doi senzori, unul de 13 MP, iar celălalt de 8 MP (LG V20 avea o combinație de 16+8MP), iar camera frontală are un senzor de 5 MP. Telefonul este alimentat de o baterie de 3.000 mAh, rulează Android 7.0 și are certificare IP67 ce îl face rezistent la apă.