LG postează un scurt clip video care să etaleze calitatea display-ului de pe LG V30

- Adrian Ungureanu
178

La finele acestei luni LG Electronics va lansa vârful de gamă de toamnă al companiei, modelul LG V30, iar între timp a decis să ne ofere o privire în avanpremieră asupra calităților display-ului acestuia.

Compania a confirmat data de lansare care va fiind 31 august, la Berlin, cu o zi înainte de debutul oficial al expoziției IFA 2017. Mai avem doar o săptămână de așteptat până la lansare, iar LG a decis să mai posteze un clip pe YouTube.

Intitulat ”The uext V: Full and colorful view”, într-o traducere aproximativ ”Următorul V: Vedere plină și colorată”. Este o trimitere indirectă la display-ul Full Vision, precum cel de pe LG G6, care să acopere cât mai mult din panoul frontal, dar mai colorat datorită tehnologiei OLED, care oferă o rată de contrast și nu nivel de saturație a culorilor mai mari decât poate oferi LCD-ul de pe G6.

LG V30 este primul telefon cu display-uri OLED de la LG, echipat cu panouri produse de divizia LG Display, așa că era de așteptat ca LG Electronics să laude și ecranul de pe noul telefon.