Lenovo YOGA aduce tehnologia AnyPen pe tablete si camera 3D pe laptopuri

20

Tot in cadrul CES 2015, Lenovo a anuntat o noua gama de convertibile si tablete YOGA, laptopul YOGA 3 convertibil de 11 si 14 inch, YOGA ThinkPad de 12, 14 sau 15 inch si tableta YOGA Tablet 2 cu Windows, de 8 inch, care vine cu tehnologia AnyPen, putand sa folosesti aproape orice instrument pentru a scrie pe tableta.

 

Tehnologia AnyPen inclusa in tableta YOGA Tablet 2 iti permite sa scrii pe tableta cu orice obiect care are cap metalic sau din grafit rotunjit, mai mare de 1mm in diametru, pentru a naviga mai usor pe dispozitiv, fara a mai fi nevoit sa cumperi un stylus. Totodata, tableta de 8 inch cu Windows vine cu patru moduri unice, Hold, Tilt, Stand si hang, cu doua boxe frontale, cu sistem de reducere a zgomotului si cu durata de viata a bateriei de pana la 15 ore.

 

YOGA_3_14_Tent_OrangeYOGA_3_11_Laptop

 

Laptopurile YOGA 3 de 11 si 14 inch au o grosime de 15.8 mm si o greutate de 1.1kg, ambele cu balamaua dubla YOGA care ofera flexibilitate 360° si patru moduri de utilizare, Laptop, Stand, Tent si Tablet. Pe langa design, convertibilele YOGA 3 au integrate procesoare Intel Core in modelul de 14 inch, boxe stereo si Waves audio, software-ul Harmony pentru ajustarea luminozitatii in functie de mediul in care sunt utilizate laptop-urile.

 

ThinkPad_Yoga_12_black_hero_sh04

Nu in ultimul rand, Lenovo aduce noul ThinkPad YOGA convertibil de 12, 14 sau 15 inch, special pentru activitatile business, dar si pentru uzul personal. Optional, modelele ThinkPad YOGA dispun de tehnologia ActivePen care permite scrierea de mana in functie de modurile in care folosesti dispozitivul. Important este faptul ca ThinkPad YOGA sunt usoare si subtiri, cu o grosime de 19mm si cu o greutate de 1.5kg pentru modelul de 12 inch. Modelul de 15 inch dispune de prima camera Lenovo 3D pe un laptop si este optionala. Toate aceste convertibile vin cu procesoare Intel Core i7, cu Windows 8.1 si cu capacitate de stocare de pana la 1TB.