Lenovo lanseaza trei noi tablete la evenimentul MWC 2015

31

Lenovo a lansat o serie de noi dispozitive in cadrul evenimentului MWC 2015 care are loc zilele acestea la Barcelona. Compania a prezentat noile tablete Android din seria A pentru consumatorii individuali, Lenovo TAB 2 A8 si A10-70, dar si tableta ideapad MIIX 300, cu sistem de operare Windows.

 

Noile tablete din seria A dispun de tehnologia Dolby Atmos care imbunatateste claritatea si profunzimea sunetului redat de boxele incorporate, optimizand astfel experienta de vizionare a filmelor si a serialelor de televiziune, dar si pe cea a auditiilor muzicale.

 

Tableta TAB 2 A10-70 este un gadget cu ecran generos, usoar si subtire, care vine echipat cu o serie de caracteristici si functii multimedia optimizate. Ecranul tabletei este unul de 10.1 inci, full HD, ce ofera imagini atat de clare, incat te transpun in actiunea jocului sau a filmului urmarit. Tableta TAB 2 A10-70 are o grosime de 8.9 milimetri si o greutate de 500 de grame ruleaza sistemul de operare Android 4.4 KitKat si este alimentata de un procesor quad-core MediaTek.

 

Performantele TAB 2 A10-70 sunt imbunatatite comparativ cu cele ale modelului predecesor, prin modulul Wi-Fi dual band si camera principala de 8 megapixeli. TAB 2 A10-70 este disponibila in doua culori, Pearl White sau Midnight Blue. Lenovo TAB 2 A10 va fi disponibila incepand cu luna aprilie, in pachete de caracteristici ce au un pret de pornire de aproximativ 199 de dolari pentru modelele Wi-Fi si 279 de dolari pentru modelele LTE.

 

Modelul Lenovo TAB 2 A8 este o tableta HD echipata cu ecran de 8 inci si se adreseaza segmentului entry-level. TAB 2 A8 indeplineste cu succes cele mai frecvente sarcini de conectivitate personala, de la acces la retele de socializare, la conferinte video online. Acest model are o grosime de 8.9 milimetri si o greutate mai mica decat modelul precedent, de doar 360 de grame. TAB 2 A8 ofera o atunomie a bateriei de 8 ore. Camera de 5 megapixeli le permite utilizatorilor sa realizeze fotografii de calitate. Lenovo a raspuns cererilor formulate de utilizatori, asa ca TAB 2 A8 este prima tableta care utilizeaza sistemul de operare original Android 5.0 Lollipop. Ca si fratele sau mai mare, TAB 2 A8 dispune de procesor MediaTek quad-core. Tableta dispune de un spatiu de stocare de pana la 32 GB cu ajutorul unui card de memorie microSD si este disponibila in patru culori: Pearl White, Ebony, Midnight Blue sau Neon Pink. Lenovo TAB 2 A8 va fi disponibila incepand din luna iunie, in pachete de caracteristici cu un pret de pornire de aproximativ 129 de dolari pentru modelele Wi-Fi si 179 de dolari pentru modelele LTE. Produsele vor fi disponibile la marii retailer si online pe www.lenovo.com.

 

In ceea ce priveste ideapad MIIX 300, aceasta este potrivita pentru utilizatorii care doresc sa experimenteze sistemul de operare Windows. Dispozitivul ofera portabilitatea a unei tablete de 8 inci la pachet cu familiaritatea sistemului de operare Windows 8.1 si aplicatiile Microsoft Office (cu un abonament inclus pentru un an de zile), pentru o productivitate ridicata.

 

Ecranul este unul premium IPS cu rezolutie WUXGA, perfect pentru sarcinile zilnice care includ transmiterea si consultarea e-mailului, conferintele video si redarea continutului digital, dar si pentru vizionarea filmelor sau a serviciilor de streaming online. Procesorul care alimenteaza tableta este un Intel Atom. Spatiul de stocare este unul de 64 de GB, iar tableta mai este dotata cu , un cititor de carduri microSD pentru transfer de fisiere, Wi-Fi si Bluetooth, doua camere foto si o autonomie ridicata.

 

Lenovo ideapad MIIX 300 va fi disponibila incepand cu luna iulie la marii retailer. Pretul de pornire va fi de aproximativ 149 de dolari.