OnePlus 5 tot mai aproape de lansare – șeful companiei chineze ne oferă indicii

- Adrian Ungureanu
144

OnePlus 5 va fi următorul telefon al companiei chineze care le dă emoții giganților pieței. Zvonurile că acesta va fi lansat în curând s-au înmulțit în ultima perioadă, dar acum acest lucru devine destul de clar după ultima postare a CEO-ului companiei pe rețeaua de socializare chineză Weibo.

Pete Lau a postat un desen în care apare un telefon la care se lucrează de zor, un indiciu destul de clar că noul OnePlus 5 este în lucru sau poate acum se fac ultimele ajustări.

Din păcate acest imagine nu ne oferă nimic din punct de vedere al design-ului sau al specificațiilor, poate doar că OnePlus va miza pe culoarea albastră ca fiind una din culorile principale pentru noul ”ucigaș de giganți”. Săptămâna trecută a apărut o randare ce ar putea fi a noului telefon OnePlus 5.

Din zvonurile anterioare, știm că OnePlus 5 va veni cu platforma Snapdragon 835 de la Qualcomm, ceea ce înseamnă că va avea procesor octa-core și GPU Adreno 540. Totodată, acesta va avea un ecran de 5,5 inci cu rezoluție Quad HD (2560×1440 pixeli). Deocamdată, se zvonește că OnePlus 5 va avea 8 GB memorie RAM, OnePlus semnând astfel, încă o premieră pe piața smartphone, așa cum a făcut-o cu OnePlus 3, care a fost primul telefon care a venit cu 6 GB memorie RAM.