Jocul Worms va debuta pe consola PS Vita mai tarziu in acest an

16

Sunt putini cei care in a doua parte a anilor ’90 si inceputul secolului acesta nu s-au jucat macar o data Worms. Acum, dezvoltatorul britanic Team17 se pregateste sa lanseze o versiune si pentru consola video PS Vita.

Potrivit lui Debbie Bestwick, Managing Director la firma, Team17 lucreaza impreuna cu Sony la acest proiect. Tot in acest an va debuta si Worms for Facebook.

Prima versiune Worms a aparut in 1995. De atunci au mai fost lansate inca 17 versiuni.

Jocul se bucura inca de popularitate mare. Pagina oficiala de Facebook a Worms are peste 946.000 de fani.

Team17 apare si in lista dezvoltatorilor pentru consola PS4, insa Bestwick nu a spus nimic despre o posibila versiune a jocului pentru acest dispozitiv.