iPhone 8, 8 Plus și iPhone X – cronica unei lansări cu bune și mai puțin bune

- Adrian Ungureanu
1021

Evenimentul de aseară a fost văzut ca fiind unul din cele mai importante evenimente de lansare din ultimii 10 ani. Și nu doar referindu-ne la telefoane. Unul dintre cele mai importante evenimente de lansare a oricărui tip de produs. Și poate că evenimentul în sine a fost. Nivelul de interes, agitația creată de luni întregi de zvonuri și speculații, scăpări de informații, analize și dezbateri, fiecare discuție care a amintit de iPhone-urile din 2017, toate au contribuit la acumularea unui interes extrem de mare din partea publicului.

Dar te trezești de dimineață, iei presa internațională la puricat, în special pe cea americană, și vezi că în rândul specialiștilor nivelul de entuziasm de după lansare este unul destul de redus. Desigur, numărul de articole apărute este impresionant, dar cam la fel de multă agitație s-a creat și după ce Samsung a lansat Galaxy S8 în primăvară. Apoi, reacțiile lipsite de energie ale jurnaliștilor și bloggerilor mă fac să cred că nu am fost singurul care și-a dorit mai mult de la Apple.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus – aceeași Mărie, dar cu altă pălărie
În ultimele 9 luni ne-am referit la modelele care acum se numesc oficial iPhone 8 și iPhone 8 Plus, ca fiind iPhone 7s și 7s Plus, adică versiuni actualizate a modelelor lansate în toamna anului trecut, și chiar asta sunt. Notabil este, însă, pasul în față mai mare făcut anul acesta. În anii anteriori modelele ”S” au avut parte parcă de upgrade-uri mai mici. Anul acesta avansul este mult mai vizibil. Probabil instalarea noilor procesoare A11 și încărcarea wireless sunt îmbunătățiri notabile față de modelele de anul trecut.

La capitolul autonomie, Apple promite pentru iPhone 8 14 ore de convorbiri, 12 ore de navigat pe internet, 13 ore de redare conținut video și 40 de ore de redare conținut audio. Pentru iPhone 8 Plus, 21 ore de convorbiri, 13 ore de navigat pe internet, 14 ore de redare conținut video și 60 de ore de redare conținut audio. Ambele telefoane beneficiază de încărcare rapidă ce va oferi posibilitatea încărcării bateriei la 50% din capacitate în doar 30 de minute.

Din lista de specificații se simte plusul față de modelele de anul trecut. Apple le cataloghează ca fiind ”o nouă generație de telefoane”. Este și nu prea. Dotările interne le recomandă ca fiind mai bine echipate decât modelele de anul trecut, dar la capitolul design, regăsim aceleași forme pe care le vedeam pentru prima oară acum 3 ani, pe modelele iPhone 6 și 6 Plus. Marea diferență la exterior este dată de materialul din care este făcută carcasa. Apple a trecut la sticlă și la o ramă metalică, dar nu a avut de ales pentru că încărcarea wireless nu funcționează prin carcase metalice. Dar acesta este un lucru bun și Apple a împușcat doi iepuri dintr-un foc.

Telefoanele vor fi disponibile la precomandă începând cu vineri 15 septembrie, iar în magazine vor ajunge începând cu 22 septembrie. iPhone 8 și 8 Plus vor fi disponibile în trei variante de culoare: Gold, Silver și Space Gray. Ambele telefoane vor fi disponibile în două versiuni de stocare internă de 64GB și 256GB. iPhone 8 cu 64GB are un preț recomandat pe site-ul companiei de 699 de dolari, iar cel cu 256GB costă 849 de dolari. iPhone 8 Plus cu 64GB costă 799 de dolari, iar cel cu 256GB 949 de dolari. Sunt mai scumpe decât au fost la data lansării iPhone 7 și 7 Plus. Dar ținând cont de îmbunătățiri era de așteptat.

 

iPhone X – telefonul pe care o planetă întreagă l-a așteptat cu sufletul la gură
Nu e nicio exagerare. Nu a fost niciun telefon despre care să se fi vorbit/scris mai mult. Există o vorbă mai veche în presă care spune că a ”curs multă cerneală” pe acest subiect. Am trecut de era cernelii, dar ați prins ideea.

Așteptările fanilor s-au ridicat până la cer și dincolo de el. Fiind modelul aniversar, iPhone X (cu precizarea că se pronunță iPhone Ten, adică iPhone 10) a fost așteptat că un model complet revoluționar. Care să rupă piața în două. Fanii și-au creat așteptări foarte mari de la el. Să sperăm că nu-i va dezamăgi.

Apple îl numește ca fiind ”generația viitoare de telefoane”. În unele privințe este. Sistemele de realitate augmentată și de recunoaștere facială sunt elemente care-l diferențiază pe piață. Există soluții similare pe piață, dar Apple le duce la nivelul următor, îmbunătățite, perfecționate și inovatoare. Mi-ar plăcea să scot în evidență faptul că recunoașterea facială de la Apple funcționează diferit, bazându-se pe recunoașterea tridimensională a trăsăturilor unice ale feței utilizatorului care sunt actualizate la fiecare utilizare. Asta înseamnă că utilizarea fotografiilor pentru deblocare nu ar trebui să funcționeze, iar dacă cineva ar fi suficient de nebun să-ți facă un mulaj al feței ar avea nevoie de o matriță recentă pentru a putea păcăli sistemul FaceID. Dar rămâne de văzut, dacă FaceID este atât de imbatabil pe cât susține Apple.

iPhone X este dotat cu un display de 5,8 inci, cu rezoluție 1125 x 2436 pixeli, undeva între Full HD și Quad HD, așa că este destul de greu de încadrat această rezoluție într-o categorie anume fără să greșești. Are un raport 18:9, ca mai toate telefoanele cu display ”full screen” de pe piață, iar display-ul este un superb SuperAMOLED creat de cei de la Samsung Display pentru Apple, dovada că afacerile sunt afaceri, dincolo de orice rivalitate dintre compania americană și divizia Electronics a grupului sud-coreean care produce telefoanele Galaxy.

iPhone X este motorizat de un procesor A11 Bionic, cu arhitectură 64 bit și motor neural, cu 6 nuclee, un procesor ”unic” după cum îl cataloghează Jony Ive în filmulețul de prezentare de pe site-ul companiei americane. Procesorul este ajutat de cei 3GB memorie RAM. Sună puțin când ne gândim că sunt telefoane Android cu 3GB memorie RAM și sunt catalogate ca fiind telefoane low-cost. Totodată, dispune de două opțiuni de stocare internă de 64GB și 256GB.

La fel ca și modelele iPhone 8 și 8 Plus dispune de încărcare wireless, este rezistent la apă și praf având aceeași certificare IP67, dar nu are senzor de amprentă. Apple mizează pe FaceID ca metodă de autentificare sigură pe iPhone X.

Apple promite că iPhone X va oferi o autonomie de 21 ore în convorbiri, 12 ore de navigat pe internet, 13 ore de redare conținut video și 60 de ore de redare conținut audio. Dispune de același sistem de încărcare rapidă ca și iPhone 8 și 8 Plus.

Ca design, este așa cum l-am văzut în toate randările și imaginile scăpate pe internet din ultima lună. Este un telefon elegant, atrăgător, dar lipsește puțin factorul ”WOW”, pentru că acest tip de design este folosit de mai toate companiile care produc telefoane. De la Samsung și LG, până la Xiaomi, Sharp, Essential sau Gionee. Fără buton fizic pe partea frontală, ecran full screen, sticlă etc. Trăsături specifice unui flagship din 2017.

Pe cât de promițător și interesant este iPhone X, nu văd un nivel de entuziasm post-lansare așa cum mă așteptam. Cel mai probabil pentru mulți nivelul așteptărilor nu a fost atins de Apple. Lipsa senzorului de amprentă este scoasă în față de mai multe site-uri mari de IT din întreaga lume. Fanii Apple spun că vor simți lipsa butonului Home fizic. Alții își afirmă îndoiala față de eficiența și viabilitatea FaceID în comparație cu TouchID. Unora nu le place decupajul din partea de sus a display-ului. Majoritatea jurnaliștilor și bloggerilor spun că iPhone X este un telefon interesant și atrăgător, dar mulți găsesc lucruri care ar fi putut face iPhone X să fie și mai bun.

Confirmarea succesului se va vedea, până la urmă în numărul de cumpărători și nu mă îndoiesc de faptul că Apple va vinde bine și acest telefon, indiferent de ce cifre va înregistra. Fanii iPhone sunt loiali și nu se tem să scoată bani din buzunar pentru telefonul cu brandul preferat.

Va fi interesant, însă, pentru că iPhone X nu este nici pe departe un telefon accesibil. Versiunea cu 64 GB spațiu de stocare intern are un preț recomandat de 999 de dolari, iar versiunea cu 256GB costa 1.149 de dolari. La fel ca și în cazul modelelor 8 și 8 Plus, în Europa aceste prețuri vor fi exprimate în euro, adică vor fi mai scumpe decât în SUA. Este posibil ca în unele țări valorile să fie chiar mai mari. În România, la cursul BNR de azi (13 septembrie, 1 dolar = 3,84 lei) în jur 3.835 de lei ar trebui să coste cel mai ieftin iPhone X și în jur de 4.410 lei ar costa cel mai scump. Dar nu m-ar mira dacă aceste prețuri ar urca spre 4.000 de lei, respectiv 5.000 de lei. Dar asta rămâne de văzut. iPhone X va fi disponibil în nuanțele: Silver și Space Gray. Precomenzile încep abia din 27 octombrie, iar în magazine va fi disponibil abia din 3 noiembrie, dovada că multiplele zvonuri care anunțau o lansare efectivă târzie au fost adevărate.

Concluzia după această lansare ar fi că Apple a făcut un upgrade mai consistent pentru iPhone 8 și iPhone 8 Plus, față de iPhone 7 și 7 Plus. Repet. Deși se numesc iPhone 8 și 8 Plus, sunt de fapt iPhone 7s și 7s Plus cu alte nume. În cazul iPhone X, impresia generală este că Apple a făcut o treabă foarte bună, dar nu este pasul acela mare pe care toată lumea îl aștepta. Poate nu se putea mai mult. Să nu uităm că o evoluție tehnologică mai accelerată pe un orizont de doar 10 ani, precum cea de pe piața smartphone, nu am mai văzut. Nici PC-urile nu au evoluat într-un ritm atât de alert. Poate că doar așteptările au fost prea mari. Fanii Apple și-au creat singuri un set de promisiuni, pe care compania de la Cupertino nu le-a făcut niciodată și nici nu și le-a asumat niciodată.