Inscrie-te la competitia fotografica Sony World Photography Awards

16

Sony si Competitia de fotografie Sony World Photography Awards au inceput cautarea celui mai bun fotograf din Romania. Cei dornici se pot inscrie gratuit pe site-ul World Photography Organization si pot participa la oricare dintre cele zece categorii ale competitiei, urmand ca juriul sa aleaga o singura fotografie care ii va aduce castigatorului sansa de a-si vedea portofoliul expus pe plan international, cu recunoastere din partea comunitatii internationale de fotografie.

 

Pentru a intra in competitie, trebuie sa citesti regulamentul si, poate cel mai important, sa te inscrii cu o fotografie realizata in 2014. Participantii in competitie se pot inscrie la urmatoarele categorii: 15 categorii profesionale adresate fotografilor experimentati; 10 categorii deschise entuzaistilor in fotografie; competitia Student Focus ce se adreseaza studentilor la fotografie cu varsta cuprinsa intre 18 si 28 de ani; categoria Youth Competition, adresata fotografilor sub 20 de ani.

 

Castigatorul Romanian National Award va fi ales in urma analizei tuturor fotografiilor inscrise de romani in competitia Open din cadrul Sony Word Photography Awards 2015. Competitia Open cuprinde zece categorii: arhitectura, arte si cultura, conceptual, low-light, natura si fauna salbatica, panorama, oameni, zambete, instantaneu, calatorie.

 

Inscrierea in competitie se va incheia pe 5 ianuarie 2015, urmand ca fotografiile inscrise sa fie analizate initial de un comitet preselectat al World Photography Organisation. O ultima evaluare va fi realizata de un juriu a carui componenta o include pe Astrid Merget, Creative Director World Photography Organisation.

 

Castigatorul Romanian National Award va fi anuntat la data de 18 martie 2015 si va fi recompensat cu cel mai nou echipament Sony, iar urmatorii doi clasati vor primi premii speciale. Toti cei trei fotografi isi vor putea expune creatiile alaturi de cele ale fotografilor profesionisti la nivel mondial in cadrul Expozitiei Sony World Photography Awards 2015, care va avea loc in Londra intre 24 aprilie si 10 mai. De asemenea, operele vor fi expuse si pe site-ul WPO.

 

© Vlad Eftenie, România, Câștigător, Low Light,   Sony World Photography Awards 2014 Open Competition