Iată cum funcționează sistemul de recunoaștere facială 3D care ar putea ajunge pe Huawei P11

- Adrian Ungureanu
381

Huawei are propriul sistem de recunoaștere facială 3D, o alternativă la sistemul FaceID al celor de la Apple și pare decisă să-l utilizeze cât mai curând.

Acum trei săptămâni vă povesteam că această tehnologia fusese prezentată la lansarea telefonului Honor V10. Dar acum, în cadrul unui alt eveniment, a venit cu o ”jucărioară” care ascundea sistemul despre care vorbim.

Au adus sistemul de recunoaștere facială 3D sub forma unui accesoriu, dar cu siguranță va putea fi integrat și în corpul unui telefon. Din clipul de mai jos puteți vedea cum funcționează sistemul, demonstrația fiind făcută chiar de unul din inginerii din cadrul diviziei Honor Device, pe numele lui Matthew Leone.

După cum vedeți, sistemul are nevoie să scaneze fața utilizatorului din toate unghiurile, la fel ca și FaceID. Înregistrează fața și este apoi capabil să o reconstruiască și forma unui model 3D.

Acum, speculațiile spun că acest model va fi introdus chiar pe vârful de gamă Huawei P11, care ar urma să fie prezentat la MWC 2018. Sistemul ar urma să fie integrat după rețeta Apple, într-un decupaj al ecranului a la iPhone X.