Huawei pregătește un adevărat competitor pentru Galaxy Note 8

- Adrian Ungureanu
185

Galaxy Note 8 este phabletul pe care toată lumea stă cu ochii, dar chinezii de la Huawei ar putea să le ofere celor de la Samsung concurență serioasă cu Mate 10, dacă ultimele scăpări de informații sunt reale.

Cele mai importante specificații și o imagine au apărut pe internet și ne arată un telefon bine echipat și în același timp, destul de arătos.

Din imagine vedem un telefon cu ecran uriaș, cu margini extra-subțiri și poate chiar curbate dacă judecăm după felul în care este reflectată lumina. Evident este o randare făcută pe calculator, dar nu este o problemă pentru programele de creat modele tridimensionale să simuleze în parametrii realistici reflexia luminii.

Din imagine vedem că rama ecranului este chiar mai subțire în părțile de sus și jos a ecranului, chiar mai subțiri decât pe Galaxy Note 8, dacă le comparăm cu imaginile cu panoul protector al phabletului de la Samsung, care au apărut astăzi.

În partea din spate vedem și o cameră duală, poziționată pe verticală și nu vedem deloc vreun senzor de amprentă, dar nu cred că Huawei va aduce vreun senzor integrat în display. Cel puțin nu s-a auzit nimic până acum, în această privință.

Cât despre specificații, informațiile noi spun că acesta va avea un ecran de 5,8 inci, cu rezoluție 2160 x 1080 pixeli, următoarea generație de procesoare de top de la Huawei, Kirin 970. Nu sunt date legate de cantitatea de RAM sau spațiu de stocare, din păcate.

Cea mai ciudată parte a acestei știri este legată de componenta foto. Ambele camere sunt duală, despre cea frontală spune că are 16 MP (cel mai probalil 8MP+8MP), iar camera principală ar avea 34MP. Cu siguranță cel care a dat informația a adunat numărul de megapixeli ai celor doi senzori. Acum, rămâne de văzut care va fi combinație. Ar putea fi posibilă pereche de senori de 18MP+16MP, dar în același timp, poate fi și o combinație 20MP+14MP, deși ambele suna destul de ciudat.