Huawei postează o primă imagine cu Mate 10 și confirmă din nou data de lansare

- Adrian Ungureanu
187

Se pare că Hauwei nu prea mai are răbdare până la lansare și ușor, ușor ne oferă informațiile pe tavă, direct, fără rute ocolitoare precum alte companii, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Cel mai probabil au făcut-o și pentru că Samsung tocmai a prezentat oficial Galaxy Note 8, iar chinezii nu vor ca lumea să uite de phabletul lor, Mate 10. Deși mai degrabă pare că vrea să arate că își va extinde portofoliul de telefoane dotate cu camere foto duale, este destul de clar că Huawei a vrut să ne ofere un indiciu despre Mate 10.

După cum vedeți în imaginea de mai jos, de la stânga la treaptă, sunt aliniate ultimele două generații de telefoane din seria P, modelul Mate 9 și modelul care urmează să fie lansat pe 16 octombrie. Din păcate, în afara așezării camerei duale pe verticală, la fel ca pe Mate 9, nu putem distinge mai multe.

Haios este hastag-ul ales de Huawei pentru a descrie telefonul – #beyondthegalaxy – care s-ar putea traduce în mai multe feluri dar cu siguranță Huawei a vrut să spună că Mate 10 este ”peste Galaxy”, adică peste Galaxy Note 8.

Rămâne, însă, de văzut dacă Mate 10 se va dovedi mai bune decât Galaxy Note 8.