Huawei P10 Plus ar putea avea şi o variantă cu 8 GB de RAM

- Adrian Ungureanu
275

Huawei va prezenta pe data de 26 februarie, la Barcelona, cu o zi înainte de debutul oficial al MWC 2017, noile telefoane din gama P10. Compania a lansat şi un teaser video pentru noile telefoane pentru a ne confirma încă odată, dacă mai era cazul, că noile P10 şi P10 plus vor fi aduse la expoziţia de tehnologie mobilă.

Între timp, mai aflăm, că modelul P10 Plus va avea şi o variantă cu 8 GB memorie RAM deşi, în scăpările anterioare se vorbea de variante cu 4 şi 6 GB de RAM. Datele vin de la un retailer spaniol, iar din lista de specificaţii mai aflăm că va veni cu ecran de 5,5 inci, cu rezoluţie Quad HD 2560x1440p, cameră principală de 12 MP şi Android 7.0 Nougat la bord.

Apar şi nişte preţuri, 799 de euro şi 850 de euro. Faptul că apar două preţuri, poate înseamna că va fi oferit în variante diferite de spaţiu de stocare sau, de ce nu, şi de RAM. Dar diferenţele de preţ, când vorbim de memoria RAM, sunt de obicei mai mari.

Dar mai avem mai puţin de două săptămâni până la prezentarea oficială a noilor telefoane de top de la Huawei, aşa că vom afla în curând care sunt datele reale şi care nu.