Huawei P10 Lite, descoperit în baza de date de la Geekbench

- Adrian Ungureanu
531

Huawei va prezenta, cel mai probabil, la MWC 2017 noile vârfuri de gamă, modelele P10 şi P10 Plus, dar se pare că acestea două nu vor fi singurele modele P10 lansate în acest an. Este posibil ca acesta al treilea model să fie şi el prezentat la Barcelona, dar mai degrabă va fi lansat ceva mai târziu.

Este vorba de un model “Lite” al seriei P10, cu dotări ceva mai modeste, dar care să păstreze trăsăturile modelelor mai bine dotate din familie. Primele zvonuri despre P10 Lite ar fi apărut cu mai bine de o săptămână pe internet, dar acum avem ceva mai multe date.

Un model Huawei, cu numărul de serie WAS-LX1A a fost descoperit în baza de date a celor de la Geekbench. Acest număr de serie se aseamănă cât de cât cu indicativele primite de modelele P10 şi P10 Plus, de aceea credem că acesta va fi modelul “Lite”.

Acesta ar urma să vină cu procesor octa-core model Kirin 655, 4 GB memorie RAM şi va rula pe Android 7.0 Nougat. Acesta pare a fi un model de clasă medie, ceea ce întăreşte ideea că poate fi un model Lite pentru familia P10.

Cu siguranţă vor mai apărea informaţii în perioada următoare, iar până la MWC 2017 nu mai este mult timp, ocazie cu care am putea afla dacă Huawei va lansa şi o versiune Lite pentru noile P10.