Huawei Mate 9 ar putea fi lansat pe 6 ianuarie în SUA, la CES 2017

132

Evan Blass revine cu noi informaţii din piaţa smartphone, de această dată despre Huawei, care ar avea în plan lansarea noului Mate 9 în Statele Unite ale Americii pe data de 6 ianuarie, adică în ziua de deschidere a târgului CES 2017 din Las Vegas.

 

Evan Blass este una dintre cele mai credibile surse din piaţă, poate şi pentru faptul că a recunoscut într-un interviu că din când în când companiile îl plătesc să lanseze “zvonuri” despre produsele lor. Nu ştim dacă este cazul şi de data asta.

 

Huawei Mate 9 vine cu un ecran de 5,9 inci, LCD, cu rezoluţie Full HD, chipset Kirin 960 cu procesor octa-core de 2,4 GHz şi GPU Mali-G71 MP8, 4 GB memorie RAM şi două versiuni de stocare internă de 64 sau 128 GB. Telefonul dispune şi de slot microSD de până la 256GB.

 

Mate 9 va veni o cameră principală duală cu senzori de 12 şi 20 MP, dotată cu lentile Leica, iar camera frontală este dotată cu senzor de 8 MP.

 

De asemenea, la bord se mai regăseşte şi o baterie de 4.000 mAh, un scanner pentru amprente şi rulează pe Android 7.0 Nougat.

 

Telefonul are un preţ de Amazon de 800 de dolari pentru varianta de 64 GB şi 900 de dolari pentru cea de 128 GB.

 

Πηγή: Twitter