Huawei lansează Honor 7x, un nou telefon cu ecran 18:9 și cameră duală

- Adrian Ungureanu
322

Honor divizia de brand a celor de la Huawei își extinde portofoliul de telefoane cu ecrane în format 18:9 și camere foto duale, prin lansarea modelului Honor 7x.

Telefonul a fost prezentat oficial în China și vine la prețuri decente. Honor 7X este dotat cu un ecra de 5,93 inci, cu rezoluție Full HD+ (2160×1080 pixeli), cu format 18:9. Telefonul este motorizat de un procesor Kirin 659, produs chiar de Huawei, dispune de un procesor grafic Mali-T830 MP2, 4GB memorie RAM și va veni în trei variante de stocare internă: 32GB, 64GB și 128GB. Pentru cei care vor mai mult există și un slot hibrid pentru card microSD, care va lua locul uneia dintre cartele telefonice.

 

Componenta foto este formată dintr-o cameră principală duală, cu senzori de 16MP și 2MP, iar camera frontală are un senzor de 8MP. Honor 7x dispune și de senzor de amprentă, amplasat pe partea din spate, rulează pe Android 7.0 Nougat, cu interfață EMUI 5.1 și este alimentat de o baterie de 3.340mAh.

Deocamdată, telefonul va fi lansat în China, începând cu 17 octombrie, la prețuri de circa 170 de euro versiunea de 32GB, 220 de euro cea cu 64GB stocare internă și circa 260 de euro, versiunea cu 128GB spațiu de stocare intern.