Huawei anunță lansarea unui nou smartphone Honor în Europa

- Adrian Ungureanu
173

Huawei va aduce un nou model de telefon sub brandul Honor în Europa, pe care îl va prezenta la începutul lunii viitoare, iar cel mai probabil acesta va fi Honor V9, lansat în urmă cu o lună în China. Evenimentul de lansare este programat pentru data de 5 aprilie.

Este așteptat ca în Europa acesta să se numească Honor 8 Pro și vine cu un set de specificații impresionant, pentru un brand care s-a vrut inițial ca fiind unul de produse low cost. Honor 8 Pro iese din tiparele brandului chinezesc în toate privințele.

Acesta a primit un display de 5,7 inci, cu rezoluţie Quad HD, procesor octa-core Kirin 960, variante de 4 şi 6 GB memorie RAM şi variante cu 64 şi 128 GB spaţiu de stocare intern.

Honor 8 Pro vine cu cameră duală de 12 MP, iar cea frontală de 8 MP, suficientă pentru fanii selfie-urilor. Telefonul vine cu senzor de amprente, baterie de 4.000 mAh, este dual-SIM şi va veni cu Android 7.0 Nougat la bord.

Nici preţurile nu indică acest telefon ca fiind unul de buget. Versiunea cu 4GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare intern are un preţ de 2.599 yuani, adică în jur de 355 de euro, iar versiunea cu 6 GB memorie RAM şi 128 GB spaţiu de stocare intern are un preţ de 3.499 yuani, în jur de 480 de euro.