HTC U11+ trebuia să fie Google Pixel 2 XL

- Adrian Ungureanu
327

HTC a produs pentru cei de la Google, în acest an, telefonul Pixel 2, modelul mai mici și mai modest din cele două telefoane lansate de Google în această toamnă.

Dar puteau să fie chiar două. Dacă vă mai aduceți aminte, în lista celor de la Google, apăreau trei nume de cod pentru telefoanele ce urmau să fie lansate în acest an. Walleye, Muskie și Taimen. Walleye a fost numele de cod pentru Pixel 2 și a rămas în picioare, drept urmare a fost lansat.

Muskie, ar fi trebuit să fie Pixel 2 XL, dar a fost înlocuit de Taimen, model produs de sud-coreenii de la LG. HTC nu a renunțat la telefon și se pare că a primit din partea Google să nu-l lase să se irosească și a devenit, astfel, HTC U11+, primul telefon cu ecran full-screen, cu raport 18:9, care nu va fi vândut pe continentul nord-american. HTC U11+ a fost lansat alături de HTC U11 Life. Cel mai probabil din cauza unei înțelegeri cu Google, pentru a nu intra în competiție directă cu modelul Pixel 2 XL.