GSMA va organiza un eveniment similar MWC şi în India

- Adrian Ungureanu
178

Asociaţia GSMA a luat decizia de a se asocia cu un eveniment ce va avea loc în această toamnă în India, unul care să fie corespondentul celebru eveniment Mobile World Congress (MWC), ce are loc la început de an în Spania.

Acesta se va numi Indian Mobile World Congress (IMC) şi se va concentra pe produse destinate pieţelor din regiune. Faptul că GSMA va participa la organizare, va aduce mai multă credibilitate evenimentului, din moment de Asociaţia este principalul organizator al mult mai cunoscutului eveniment MWC 2017, ce are loc în fiecare an în Barcelona.

Astfel, am putea vedea în toamnă, companii precum Samsung, Huawei, Meizu, Oppo, OnePlus, Lenovo, ZTE sau de ce nu TCL (producătorul telefoanelor BlackBerry şi Alcatel) venind la acest eveniment cu noi gadgeturi. Samsung, de exemplu, ar putea veni la IMC cu noile Galaxy Note 8.

Totuşi, aşteptările sunt mai degrabă despre lansarea de produse mai puţin dotate, la preţuri mai mici, care să se “muleze” pe specificul pieţelor din această zonă a lumii.

Pentru cei care nu ştiu, pe lângă evenimentul MWC care are loc în Barcelona, GSMA mai organizează un eveniment separat ce are loc la Shanghai în fiecare toamnă, de asemenea cu focus exclusiv pe pieţele asiatice. Pe lângă acestea, GSMA va organiza şi MWC Americas, care va ajunge anul acesta a cea de a treia ediţie.

Deocamdată, cel mai important rămâne evenimentul din Europa, care se bucură şi de o programare mult mai fericită, la început de an, când majoritatea producătorilor importanţi au programate lansarea noilor vârfuri de gamă.