Google Nexus 7 2013. Un nou capitol Android scris impreuna cu ASUS [review]

36

Anul acesta Google a reinnoit conexiunea Andoid-utilizator, lansand a doua generatie de tablete Nexus 7 cu Android pur.

Asa cum ne-au obisnuit deja cei de la Google, prezentarile dispozitivului si a versiunii 4.3 a celui mai popular sistem de operare pentru mobile au fost facute concomitent, au captat intreaga atentie a consumatorilor de tehnologie si au reconfirmat valoarea unui produs nascut in urma colaborarii dintre doua companii de prestigiu. Nexus 7 2013 este realizat tot in colaborare cu ASUS, are un aspect deosebit, putere de calcul impresionanta si reprezinta temelia pe care sunt construite elementele de rezistenta ale ecosistemului Android. 

 

 

Prima impresie si design Nexus 7 2 (2013)

 

Varianta curenta de Nexus 7 se diferentiaza de cea anterioara in primul rand prin design. Noua tableta are spatele negru mat cu aderenta foarte buna, afisaj imbunatatit, SoC Qualcomm si conectivitate 4G LTE, iar pozitionarea la extreme a celor doua difuzoare stereo si inscriptionarea denumirii dispozitivului ne indeamna sa folosim tableta in mod landscape (peisaj). Cu toate ca primul Nexus 7 ne-a placut foarte mult, varianta curenta a fost tinta mai multor priviri cu coada ochiului, a prilejuit mai multe discutii cu pasionatii de tehnologie si ne-a confirmat ca juniorul este un dispozitiv aratos, proiectat sa fure inimi inca de la primul contact. Incantarea vazului este suplimentata de talia de 8,7mm si cele 299 de grame ale tabletei. Urmand cursul evolutiei, membrii celei de-a doua generatii sunt mai subtiri, mai usori si mai performanti, respectand in continuare diagonala ecranului si perioada de autonomie. Nexus 7 2013 are la vedere doua camere ce nu ies din planul suprafetei pe care sunt pozitionate, trei butoane pentru volum si pornire/oprire/blocare ecran, o mufa micro USB, jack-ul audio de 3,5mm, perforatiile de deasupra difuzoarelor, orificiul microfonului si tavita pentru micro SIM daca alegeti varianta 4G LTE.

 

 

 

Specificatii tehnice si utilizare Nexus 7 2 (2013)

 

Display

       7.02″ 1920×1200 HD IPS display (323 ppi)

       Scratch resistant Corning® glass

Camere

       1.2MP front facing, fixed focus

       5MP rear facing, auto focus

Dimensiuni

       114 x 200 x 8.65 mm

       290g Wi-Fi, 299g LTE

Acumulator

       3950 mAh

       Up to 9 hours active use

       Wireless charging built-in (Qi compatible)

Audio

       Stereo speakers

       Surround sound, powered by Fraunhofer

Procesare

       CPU: Qualcomm Snapdragon S4 Pro, 1.5GHz

       GPU: Adreno 320, 400MHz

Wireless

       Dual-band Wi-Fi (2.4G/5G) 802.11 a/b/g/n

       NFC (Android Beam)

       Bluetooth 4.0

Retele telecom

       Optional 4G LTE

       Europa:

       GSM: 850/900/1800/1900 MHz        

       HSPA+: 850/900/1900/1700/2100 (AWS) MHz

(Bands: 1/2/4/5/8)        

       LTE: 800/850/1700/1800/1900/2100/2600 MHz

(Bands: 1/2/3/4/5/7/20)

Stocare si RAM

       16GB sau 32GB stocare interna

       2GB RAM

Porturi

       microUSB

       SlimPort™ enabled

       Microfon

       Butoane pentru pornire si volum

Senzori

       GPS

       Gyroscope

       Accelerometer

       Compass

       Ambient Light

 

Parca nu ne lasa inima sa lasam tabelul singurel in aceasta sectiune asa ca vom condimenta putin informatiile. Incepem cu afisajul care a primit un upgrade serios ajungand la 323 pixeli/inch si rezolutie 1920×1200. Luminozitatea panoului este de-a dreptul extraordinara, iar culorile tind sa prinda volum mai ales in timpul jocurilor. Acest ultim aspect este unul subiectiv si va veti convinge de veridicitatea spuselor noastre cand veti interactiona cu tableta.

 

Aruncand o privire peste specificatii am observat cum noului Nexus 7 i-a scazut masa desi adaposteste sub carcasa mai multe componente precum camera principala de 5MP si modulul de incarcare wireless Qi. Aceasta realizare se datoreaza micsorarii capacitatii acumulatorului de la 4325mAh la 3950mAh, fara afectarea autonomiei de 9 ore. Android-ul stock nu afiseaza optiuni avansate pentru administrarea consumului de energie, asa ca autonomia atinsa cu un acumulator mai mic o punem pe seama optimizarii lui Jelly Bean 4.3 si a noului SoC utilizat, Snapdragon S4 Pro.

 

Asadar, procesarea nu mai este asigurata de nVidia Tegra. Nexus 7 2 foloseste un SoC Qualcomm cu nume de cod APQ8064. Acesta este un Snapdragon S4 Pro cu litografie de 28nm, foloseste arhitectura ARMv7 si contine un procesor cu patru nuclee Krait 300 tactate la 1,5GHz alaturi de un GPU Adreno 320.

 

 

E drept ca SoC-ul nu face parte din ultima generatie de integrate Qualcomm, nu gazduieste perechi de procesoare sau nuclee fara numar si nu se descurca pe 64 de biti. Cu toate acestea performantele tabletei nu au suferit catusi de putin. Aplicatiile triviale 2D, browsing-ul sau redarea continutului video 1080p sunt mizilicuri pentru aceasta bijuterie, iar cele 3D mai pretentioase (Fifa14, Real Racing 3, Dungeon Hunter 4) au fost rulate fluid, stabil si fara temperatura. Tableta este ghiftuita si cu o multime de senzori care transforma controlul personajelor virtuale si a bolizilor intr-o experienta deosebita. Tableta raspunde precis comenzilor, nu am detectat pic de lag, iar ecranul recunoaste pana la 10 atingeri.

 

Sunetul este clar si respecta frecventele atat in casti cu blazon cat si in galene de duzina, iar noua pozitionare a difuzoarelor ne-a lasat sa distingem sunetul stereo cu toate ca vorbim despre o tableta de 7inch. Procesarea sunetului este asigurata de cipurile germanilor de la Fraunhofer IIS, companie care se numara printre parintii mp3-ului, iar virtualizarea sunetului surround prin difuzoare stereo se realizeaza cu ajutorul tehnologiei Fraunhofer Cingo.

 

Cand a fost lansata, primii utilizatori au raportat probleme legate de semnalul GPS si inregistrarile facute de ecranul tactil. Initial, vina era impartita intre Google si ASUS deoarece nu se cunostea cauza exacta. Intre timp, Google si-a asumat intreaga responsabilitate si a reparat hibele prin cateva actualizari ale Android-ului. Cat a stat la noi, tableta a functionat impecabil si s-a aratat pregatita pentru viitorul Android 4.4 KitKat, pe care il va primi cu prioritate, facand parte din familia privilegiata, Google Nexus.

 

 

Software, teste si autonomie Nexus 7 2 (2013)

 

Aici ni s-a cam terminat inspiratia deoarece dispozitivele Nexus nu au preinstalate aplicatii, setari si functii precum suratele lor provenite de la alti producatori. Noua Nexus 7 este livrata cu toate aplicatiile Google posibile si atat, lasandu-i pe fanii Android si pe dezvoltatorii de aplicatii sa isi personalizeze jucaria dupa bunul plac. Meniul cascada este cel clasic Android 4.3 cu doua ferestre, pentru notificari si setari rapide, lista de aplicarii este impanzita cu soft Google, iar meniul cu setari nu incearca sa impresioneze afisand intrari mai mult sau mai putin necesare.

 

Rezultatele testelor sintetice le afisam de obicei fara comentarii. Nu dorim sa iscam discutii care nu isi au rostul nici de aceasta data, insa dorim scoaterea in evidenta a faptului ca aceasta tableta este prima (testata de noi) care a depasit cerintele unui test 3DMark. Incercand sa rulam testul Ice Storm, am intalnit un mesaj care ne indruma civilizat catre Ice Storm Extreme si Ice Storm Unlimited, performantele tabletei fiind prea ridicate pentru primul test, destinat tabletelor si smartphone-urilor mainstream.

 

 

Optiunile software ale camerei sunt afisate dupa o apasare lunga pe ecranul/vizor. Aceste optiuni nu exagereaza cu submeniuri si consideram ca asa este si drept pentru o camera de 5MP, montata pe o tableta si nu pe un aparat foto profi.

 

 

Capturile video au rezolutie 1080p, modul Photo Sphere este prezent la datorie, iar calitatea imaginilor poate fi analizata mai jos.

 

 

 

 

 

Durata de functionare dupa o incarcare completa a fost surprinzator de lunga in comparatie cu varianta anterioara. Cu luminozitate si volum 100%, WiFi, 3G, Bluetooth si GPS active, tableta a rulat Epic Citadel timp de 4h22m. In aceleasi conditii ostile, acumulatorul a sustinut timp de 10h34m rularea aplicatiei Dolce Mobile TV (conexiune WiFi).

 

In conditii normale de utilizare (pentru noi) cu luminozitate 65%, volum 40-60%, aplicatii mixte si module de comunicare activate la nevoie, noua Nexus 7 a solicitat racord la priza dupa doua zile, trecand detasat peste pragul psihologic de 8 ore. Incheiem segmentul autonomie cu mentiunea ca o incarcare completa necesita in jur de 3 ore.

 

 

Noua tableta Nexus 7, realizata de echipa Google-ASUS, ne-a impresionat prin design-ul superb, autonomie, sunet, afisaj si performante ce ii vor permite sa faca pasul catre viitoarele iteratii Android si sa tina fruntea sus dupa ce ii va expira garantia.

Nexus 7 2013 se afla deja in ofertele magazinelor de profil, ne evita in continuare pe Google Play, iar preturile pornesc de la 1100 RON pentru 16GB cu WiFi, continua cu 1300 RON pentru 32GB Wifi si se opresc la 1700 de RON pentru modelul cu 32GB, WiFi si 4G LTE.