Google Maps ar putea primii o nouă funcţie pentru a găsi locuri de parcare

- Adrian Ungureanu
327

Google Maps este unul din cele mai complexe servicii de navigare, iar cei de la Google continuă să aducă funcţii suplimentare, de această dată fiind vizată posibilitatea de a găsi locuri de parcare în zonele în care utilizatori trebuie să ajungă cu maşina personală.

Noua funcţie va aduce noi informaţii legate de destinaţie. Lângă adresa de destinaţie va apărea o iconiţă mică albastră în care apare litera „P”. Iconiţa rămâne pe această culoare dacă opţiunile de parcare în zonă sunt destul de numeroase, iar ca informaţie suplimentară vor apărea şi cuvintele „Easy” sau „Medium”. Asta înseamnă că sunt şanse mari sau destul de mari ca şoferul să găsească un loc de parcare.

Dacă, opţiunile de parcare sunt limitate în zona de destinaţie, iconiţa îşi va schimba culoarea în roşu, alături de explicaţia „Limited”, ceea ce înseamnă că şansele de a găsi un loc de parcare liber sunt reduse.

Această funcţie nu este o premieră pentru serviciile de navigare, nici măcar pentru Google. O funcţie similară poate fi găsită pe Waze (serviciu deţinut tot de Google), care este disponibilă de câteva luni bune.

Deocamdată, la fel ca şi alte funcţii noi introduse de-a lungul timpului de Google, în serviciul său de navigaţie, este încă în curs de dezvoltare aşa că informaţiile referitoare la locurile de parcare sunt limitate la doar câteva puncte de interes mai mari, precum mall-urile, aeroporturile şi alte locuri publice. Totodată, deocamdată această funcţie au fost confirmată în SUA, dar nu vedem, de ce nu va fi lansată şi în alte ţări în lunile următoare.