Google anunță o invazie de aplicații AR pe telefoane în 2018

- Adrian Ungureanu
330

Oficialii Google anunță că de la anul aplicațiile de realitate augmentată vor deveni foarte populare începând cu anul viitor în condițiile în care Google va implementa platforma ARCore, un soi de competitor pentru platforma ARKit de la Apple.

Google a lansat în vara acestui an kit-ul de dezvoltare de aplicații pentru platforma ARCore și se așteaptă la o sumedenie de aplicații de realitatea augmentată să-și facă loc pe piață.

Șeful diviziei Google care se ocupă de dezvoltarea soluțiilor VR și AR, Amit Singh, anunță că începând cu 2018, ”vor fi sute de milioane de telefoane cu Android care vor oferi suport pentru aplicații AR”.

Acesta a mai spus că realitatea augmentată va deveni un componentă cheie în Android și va putea fi folosită și ca sursă de venituri de către dezvoltatorii de jocuri, dar și de jucătorii din retail.

Google a câștigat de curând un partener important, cei de la Samsung anunțând oficial în luna octombrie că vor aduce platforma ARCore pe terminalele Galaxy.

Cel mai probabil, Google va accelera procesul de implementare a platformei ARCore, mai ales în condițiile în care platforma ARKit de la Apple primește tot mai multe laude.