Gionee pregătește lansarea unui nou telefon cu cameră duală

- Adrian Ungureanu
147

Chinezii de la Gionee s-au ținut foarte ocupați la începutul acestui an, cu lansări multiple și se pare că nu sunt gata să se oprească, iar zvonuri care vorbesc despre lansarea modelului Gionee S10, tocmai au fost confirmate de un oficial al companiei.

Vicepreședintele Gionee, Yu Lei a postat pe rețeaua de socializare chineză Weibo un scurt anunț din care se înțelege destul de clar că oficialul companiei are în teste un model Gionee S10.

Este o practică obișnuită în rândul companiilor producătoare de telefoane inteligente ca produsele lor să treacă mai întâi pe la șefi, care își vor da acceptul pentru lansarea unui produs.

Din moment ce oficialul companiei a ținut să posteze pe Weibo că are în teste noul S10, ne putem gândi că îi place telefonul și că va fi lansat.

La mijlocul lunii aprilie, un nou telefon de la Gionee primea certificare din partea TENAA, un telefon care dispune de cameră principală duală și despre care se vorbea că este acest Gionee S10.

Ca design, telefonul nu impresionează, dar ca echipare hardware pare unul destul de bun. Acesta vine cu ecran de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD, procesor octa-core tactat la 2 GHz, 4 GB memorie RAM, 64 GB spațiu de stocare intern și slot pentru card microSD de până la 128 GB.

Componenta foto este formată dintr-o cameră principală duală, ambii senzori fiind de 13 MP, în timp ce camera pentru selfie are un senzor de 16 MP, mai mult decât satisfăcătoare pentru iubitorii de fotografii cu ei înșiși.

Telefonul vine cu Android 7.0 Nougat, senzor de amprente și va veni în variante de culoare neagră și aurie. Deocamdată, nu există informații legate de data de lansare, disponibilitate sau de preț.