Galaxy X, telefonul pliabil de la Samsung, are deja pagină de suport în Coreea de Sud

- Adrian Ungureanu
371

Se pare că lansarea unui smartphone pliabil de la Samsung este foarte aproape, iar Galaxy X va fi primul astfel de model, după ce acesta a primit și pagină de support în cadrul site-ului oficial al celor de la Samsung, în Coreea de Sud.

Modelul SM-G888N0, care este numărul de zvonitului Galaxy X, apare deja listat pe lista telefoanelor pentru care Samsung oferă suport tehnic. Evident, nu are pentru ce să ofere suport pentru că telefonul încă nu este lansat pe piață, dar faptul că Samsung a pregătit deja o astfel de secțiune dedicată acestui model este un indiciu clar că am putea asista la o lansare în curând. Cele mai recente zvonuri vorbesc despre o eventuală lansare în prima parte a anului.

În urmă cu două săptămâni vă arătam și patentul pe care Samsung la depus la biroul de patente și mărci înregistrate din Coreea de Sud, care ne arăta un telefon cu două ecrane, prinse printr-o balama, deci nu va avea un ecran pliabil. Va fi asemănător cu modelul ZTE Axon M lansat în această toamnă de compania chineză.

Între timp rămânem cu declarațiile lui DJ Koh, șeful diviziei de mobile din cadrul Samsung Electronics, care spunea la începutul acestei toamne că Samsung va lansa un telefon cu ecran pliabil în 2018. Iar aici ne lovim de un obstacol, pentru că acest Galaxy X, nu se potrivește cu declarațiile lui Koh. Totuși, ne aducem aminte că zvonurile de la data declarațiilor oficialului Samsung sugerau că acest telefon cu ecran pliabil ar putea face parte din familia Galaxy Note 9. Deci, există șanse ca Samsung să lanseze cel puțin două smartphone-uri pliabile în 2018.