Galaxy A3 şi A5 ar putea fi lansate la mijlocul lunii ianuarie în Europa

- Adrian Ungureanu
303

Până la lansarea noului Galaxy S8, care se pare că a fost amânată tocmai pentru luna aprilie, Samsung va lansa ediţia 2017 a gamei sale de telefoane de clasă medie, şi anume seria Galaxy A.

Potrivit celor mai noi scăpări, modelele Galaxy A3 şi A5 ar urma să ajungă pe pieţele europene la mijlocul lunii ianuarie, ceea ce înseamnă, că acestea ar putea fi prezentate, aşa cum am mai scris aici la Mobile News, în cadrul expoziţiei CES 2017 ce are loc la începutul lunii ianuarie în Las Vegas, SUA.

Anterior s-a crezut că va avea loc o prezentare a noi game, inclusiv modelului A7, la mijlocul lunii decembrie, lucru care nu s-a mai întâmplat. Adevărul e că acestea au ieşit la lumină, însă, prin intermediul unor “spioni” care au participat la un eveniment închis publicului.

În ceea ce priveşte preţurile, se pare că versiunea 2017 a lui Galaxy A3 va veni cu un preţ recomandat de 349 de dolari de dolari (circa 335 de euro), iar modelul Galaxy A5 la un preţ de 449 de dolari (circa 430 de euro).

Despre modelul Galaxy A7 se vorbeşte că nu va ajunge în Europa alături de A3 şi A5, dar nici la o dată ulterioară. Este posibil ca modelul A7 să fie păstrat pentru pieţele astiatice, în special China, unde A7 să fie o alternativă mai ieftină pentru modelele foarte scumpe ale Samsung, precum noua serie Galaxy S8, care va costa cam cu 15-20% mai multe decât generaţia lansată în 2016, potrivit analiştilor băncii americane Goldman Sachs.