Firmele mici pot pierde peste 123.000 de dolari în urma unui atac DDoS

- Adrian Ungureanu
147
Companiile mici sunt afectate de atacuri DDoS la fel de des ca organizațiile mari. Faptul că acest tip de atac cibernetic este simplu și ieftin de realizat înseamnă că este la îndemâna oricui: competitori fără scrupule, consumatori supărați sau huligani cibernetici. Conform unui studiu Kaspersky Lab, o treime (33%) dintre companiile mici s-au confruntat cu un atac DDoS în ultimele 12 luni.
Pentru întreprinderile mici, atacurile DDoS pot fi chiar mai costisitoare, deoarece continuitatea activității lor depinde de multe ori aproape total de disponibilitatea serviciilor online, dar nu au posibilitatea să creeze un sistem de backup pe durata unui atac. Un singur atac DDoS poate costa o organizație mică peste 123.000 de dolari, ca să nu mai vorbim de costurile reparației prejudiciului sau de pierderea clienților și a partenerilor.
Kaspersky Lab a lansat o versiune a Kaspersky DDoS Protection special creată pentru întreprinderi mici și mijlocii. Soluția răspunde cerințelor organizațiilor care au nevoie de o protecție sporită împotriva atacurilor DDoS, dar nu au resursele necesare pentru a o implementa.
Noua versiune a soluției nu necesită instalarea unui senzor special în interiorul infrastructurii clientului și nici nu va fi nevoie de angajarea unor specialiști IT pentru activarea și configurarea soluției de protecție.
Traficul venit către serviciile clientului poate fi canalizat constant către centre de filtrare, indiferent dacă este sau nu vorba de un atac. Tot ceea ce trebuie clienții să facă este să schimbe adresa IP, pentru ca traficul să poată trece prin centrele de filtrare înainte de a ajunge la resursele companiei.
În eventualitatea producerii unui atac DDoS și în funcție de complexitatea lui, Kaspersky DDoS Protection filtrează solicitările junk în centre speciale, folosind tehnologia Kaspersky Lab.