Fără ecrane cu muchii curbate pe iPhone 8?

- Adrian Ungureanu
317

Ultimele zvonuri, apărute din Japonia, ne dau vești care ar putea să-i dezamăgească pe fanii iPhone care speră la telefoane cu ecrane cu muchii curbate.

Cei de la Mac Otakara, o sursă care de-a lungul timpului au arătat că poate fi de încredere, notează că design-ul final al noului iPhone aniversar ar fi gata. Că s-ar fi ales varianta finală, iar aceasta nu include un ecran cu muchii curbate.

Display-urile vor fi OLED, dar nu vor fi OLED-uri curbate pe margini, așa cum sugerau zvonurile anterioare. Muchiile curbate ar putea fi date de forma panourilor de sticlă ce va proteja telefonul, dar display-urile în sine, nu vor fi curbate.

Așa cum spuneam, cei de la Mac Otakara nu prea s-au înșelat, sperăm totuși că de data asta o vor face. Altfel, fanii Apple care sperau la un telefon care să vină cu design mai atrăgător decât cel al noile Galaxy S8 vor fi dezamăgiți.

Ca un bonus pentru această știre, cei de la Mac Otakara mai notează că telefonul va veni cu cameră foto principală duală, modulul urmând să fie instalat pe verticală, așa cum se poate vedea și în randările de mai jos, care nu se numără printre cele mai reușite. De aceea sperăm că japonezii să se fi înșelat de această dată.