Facebook ofera noilor utilizatori un tur care sa le arate cum functioneaza optiunile de securitate

17

Noii utilizatori ai Facebook vor putea face un tur virtual al optiunilor de securitate de pe reteaua sociala, incepand de astazi. Se vor oferi instructiuni pas cu pas pentru setarea optiunilor de securitate si a diverselor unelte. Aceasta masura a fost luata in urma numeroaselor plangeri cu privire la  desele schimbari pe care Facebook le implementeaza, multe dintre ele greu de sesizat.

Totodata, turul virtual a fost inclus si datorita unui audit realizat de Biroul Irlandez de Protectie a Datelor (Irish Data Protection Commissioner’s Office), care a analizat concordanta legilor irlandeze si europene cu serviciile oferite de gigantul retelelor sociale. Acest studiu s-a realizat deoarece divizia internationala a Facebook are sediul in Irlanda. In urma auditului, Biroul Irlandez de Protectie a Datelor a facut unele recomandari. Printre acestea s-au numarat si facerea publica a regulamentelor de securitate in momentul in care un utilizator nou se inregistreaza.

Turul de securitate pe care Facebook l-a introdus le va arata utilizatorilor cum sa-si modifice setarile pentru a implementa un anumit grad de intimitate a datelor (cine poate vedea anumite postari si cine nu etc.). De asemenea, vor fi incluse si explicatii cu privire la jocurile, aplicatiile si reclamele de pe reteaua sociala. In plus, utilizatorilor li se va arata cum sa eticheteze fotografii si cum sa isi gaseasca cunoscutii, actiuni care au o oarecare legatura cu gradul de securitate al contului.

La Facebook vrem sa ne asiguram ca utilizatorii stiu sa contoleze modul in care posteaza continut pe retelaua sociala si cine va vedea acest continut. Apreciem recomandarea pe care am primit-o de la Biroul Irlandez de Protectie a Datelor, tinand cont ca ne straduim sa implementam cat mai multe unelte care sa ajute utilizatorii sa controleze continutul si informatiile postat prin intermediul contului de Facebook”, a spus Erin Egan, seful Biroului de Securitate de la Facebook.

In prezent, Facebook are peste 1 miliard de utilizatori activi in fiecare luna , 818 milioane dintre ei fiind din afara Statelor Unite sau a Canadei.

 

Sursa: SlashGear