Epson lansează în România imprimanta SC-F2100, dedicată designerilor și firmelor de materiale promoționale

- Adrian Ungureanu
368

În ultimii ani a început să prindă tot mai mult afacerile cu articole personalizate, fie că vorbim de articole vestimentare, fie că vorbim de cele promoționale, crește cererea pentru astfel de produse, dar și cererea pentru echipamente cu care se pot realiza astfel de produse.

Cei de la Epson au anunțat lansarea pe piața locală a noului model de imprimantă SureColor SC-F2100, dedicată designerilor vestimentari şi producătorilor de materiale promoţionale personalizate.

Echipamentul costă însă ceva bani pentru a fi achiziționat. Dacă imprimantele care merg cu folii de transfer, costă 1.000 de euro (o imprimantă mai bună), acesta costă de la 13.000 de euro în sus. Diferența e că imprimeurile sunt mult mai rezistente, până la 30 de spălări, iar costurile de operare sunt mai mici ca în cazul imprimantelor care folosesc folii de transfer. În același timp, nu mai există limitări în ceea ce privește forma imprimeurilor, desenele putând avea orice dimensiune și orice formă.

Noua imprimantă Direct-to-Garment oferă rezultate mai rapide, imprimare la o calitate superioară și un cost total de exploatare considerabil redus. SC-F2100 vine cu o serie de îmbunătățiri și caracteristici noi față de modelul anterior și tipărește color la o calitate înaltă, pe o serie amplă de medii de imprimare textile, cum ar fi tricourile, bluzele și gențile din material textil. Principalele noutăți pe care le prezintă echipamentul sunt viteză și fiabilitate optimizate, la care se adaugă și software-ul Epson Garment Creator, ce permite crearea de inscripții și designuri personalizate.

Destinată businessurilor mici și medii, noua imprimantă DTG reprezintă o soluție Epson completă și include imprimanta, capul de printare, cerneala, software-ul şi garanţia, ceea ce asigură o funcționare optimă, pe termen îndelungat. De asemenea, aduce utilizatorului avantaje precum moduri suplimentare de imprimare rapidă, cu o circulaţie îmbunătăţită a cernelii, pentru o pornire mai rapidă şi cu un gamut de culoare mai larg decât modelul anterior.

„Această soluție completă este alegerea ideală atât pentru businessurile mici și medii ce oferă servicii de printare pe textile, cât și pentru designerii de modă deja consacrați sau la început de drum”, a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Noul model dispune de un mod automat de mentenanță, incluzând un kit de curățare separat, cu un dispozitiv de captare a prafului ce previne acumularea de scame şi praf pe capul de printare. Este livrat cu un suport textil care se prinde de platan şi cu un instrument de prindere pe platan, pentru a facilita plasarea articolului de îmbrăcăminte.