Energizer va aduce la MWC 2018 un smartphone cu o baterie de 16.000mAh

- Adrian Ungureanu
420

Energizer, o un brand cunoscut în special pentru bateriile sale, a început să devină tot mai prezent pe piața smartphone, în condițiile în care Avenir Telecom compania care produce telefoanele cu acest brand, a devinat tot mai agresivă pe piața smartphone.

Brandul a fost lansat și pe piața din România săptămâna aceasta, prin distribuitorul Avenir Telecom, care a adus un adevărat arsenal de telefoane clasice, smartphone-uri și accesorii. Telefoanele Energizer sunt produse și comercializate de Avenir, compania franceză deținând drepturile de a utiliza brandul pe piața smartphone.

Energizer va merge și la Mobile World Congress 2018 unde va prezenta un telefon care impresionează prin baterie. Compania va prezenta Power Max P16K Pro, care va avea o baterie de 16.000mAh.

Sunt baterii externe mult mai mici decât bateria de pe acest telefon. Îl vom putea considera un power-bank la cât de mare este bateria. Va deveni telefonul cu cea mai generoasă baterie de pe piață.

Telefonul nu arată rău nici dacă ne uităm la restul specificațiilor. Acesta vine cu un ecran de 5,99 inci, cu rezoluție Full HD+ (2160×1080 pixeli), în format 18:9, va avea un procesor MediaTek Helio P25, 6GB memorie RAM și 128 GB spațiu de stocare intern.

Va dispune de o cameră principală duală, cu senzori de 13MP și 5MP, și o cameră frontală cu un senzor de 8MP.

În ciuda bateriei care are o capacitate uriașă, dimensiunile telefonului nu vor avea de suferit, compania anunțând că va avea un design ”ultra slim”, având o grosime de sub 10mm.

Telefonul va fi prezentat oficial pe 25 februarie, ocazie cu care vom putea afla și mai multe despre acest telefon, cum ar fi prețul și disponibilitatea. Este foarte posibil să ajungă și în România!