Endava ajunge la 700 de angajați în centrul din Cluj-Napoca

45

Endava și-a extins pe parcursul ultimelor luni echipa în cel mai mare centru al său din România, aflat în Cluj-Napoca, ajungând aici la peste 700 de angajați full time, din totalul de peste 1.500 pe plan local și de circa 2.750 la nivel de grup.

 

De asemenea, compania aniversează 10 ani de prezență pe piața din România, iar în prezent livrează soluții software și servicii IT din cele patru centre deschise în Cluj-Napoca, București, Iași și Pitești, pentru clienți care activează în domenii variate, de la cel financiar, la asigurări, retail și tehnologie.  

 

Mai mult decât 700 de oameni, acest moment celebrează contribuția fiecăruia la povestea de succes a Endava pe parcursul acestor ani și la consolidarea unei culturi organizaționale care ne-a poziționat ca un angajator de top în IT pentru trei ani consecutiv în România, una dintre cele mai mari geografii ale noastre”, a declarat John Cotterell, CEO Endava, prezent la evenimentul intern dedicat angajaților de la Cluj.

 

Ne bucurăm de rezultate pozitive, evoluția  companiei la nivel de grup creând un context favorabil menținerii unui ritm de creștere bun pe plan local și dezvoltării de oportunități de carieră atractive pentru angajații noștri. Cel mai mult ne dorim să creăm experiențe deosebite și un mediu pozitiv pentru oamenii din echipele noastre, iar în perspectivă să continuăm să fim activi în comunitatea locală”, a adăugat Isabela Buhai, Delivery Unit Manager pentru centrul de dezvoltare din Cluj-Napoca.

 

Printre principalele proiecte de până acum ale companiei, livrate din Cluj-Napoca, se numără Trinity Mirror, publicație cu peste 260 de titluri în Marea Britanie, R&A, organizația care administrează cel mai vechi și prestigios campionat de golf pe plan mondial și Worldpay, unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți din industria FinTech la nivel global și cel mai mare client Endava.  

 

Tot aici se află și departamentul Managed Services, a cărei echipă de Service Desk a fost desemnată, în 2014, câștigătoare a categoriei Best Managed Service Desk, unul dintre cel mai importante premii în domeniul serviciilor de suport IT din Europa.

 

Suntem mândri să facem parte dintr-o echipă a cărei pasiune pentru IT se traduce într-un nivel de implicare ce continuă să ne motiveze să devenim din ce în mai buni.Ne dorim ca pe viitor să continuăm să creăm un mediu care să atragă oameni la fel de talentați, alături de care să ne aducem contribuția la dezvoltarea întregii comunității IT, atât din Cluj, cât și din celelalte locații Endava”, a declarat Ovidiu Spinean, Head of Service Desk Services.

 

Pe parcursul anului 2016, reprezentanții companiei intenționează să recruteze activ, în toate centrele sale, mizând pe o creștere de cel puțin 25% a numărului de angajați la nivel de grup.