ELKOTech Romania anunţă disponibilitatea unui switch pentru transmisii video 4K

- Adrian Ungureanu
428

ELKOTech Romania, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă disponibilitatea pe piaţa locală a switch-ului video ATEN VM0808HA.

Modelul integrează componente şi funcţii de ultimă generaţie şi reprezintă alegerea optimă pentru toate aplicaţiile ce necesită o rutare a semnalelor digitale 4K. O astfel de cerinţă se întâlneşte frecvent în mediul academic (săli de clasă) sau în retail.

ATEN VM0808HA suportă rezoluţiile 4K (3840×2160 pixeli) şi DCI (4096×2160  pixeli), la o rata de refresh de 30 Hz (4:4:4), respectiv 60 Hz (4:2:0).

Switch-ul matrix VM0808HA permite transmiterea către opt ecrane cu port HDMI a 8 surse video diferite. Controlul se realizează rapid şi intuitiv prin intermediul meniului amplasat frontal, al porturilor IR, RS-232 sau Ethernet. De asemenea, datorită unei interfeţe Web GUI, switch-ul poate fi configurat şi prin intermediul unui browser web, de la distanţă, de oriunde, oricând.

Modelul suportă codecurile audio Dolby True HD şi DTS HD Master audio. Primul foloseşte ca bază matematică standardul de compresie Meridian Lossless Packing (MLP) şi permite transmiterea a maxim 16 canale audio discrete. Cel de-al doilea codec permite un număr nelimitat de canale discrete, dar este limitat de mediul de stocare.