E oficial! Viitoarele telefoane BlackBerry, produse de TCL, vor fi prezentate la CES 2017

- Adrian Ungureanu
645

Există viaţă pe piaţa smarpthone-urilor chiar dacă nu mai te ocupi de producţia lor. Philips, Alcatel şi mai nou Nokia şi BlackBerry, încearcă să demostreze acest lucru. Toate au lucruri în comun. În primul sunt nume mari care au făcut istorie la începutul anilor 2000 pe piaţa telefoniei mobile. Samsung încă era un copil în lumea telefoanelor mobile în comparaţie cu aceşti uriaşi, în timp ce pe la Apple, probabil, nu visa nimeni că o să ajungă unde e acum. Un alt aspect important, pe care cele patru branduri le au în comun, este acela că nu se mai ocupă de producţia de telefoane, ci doar îşi împrumută notorietatea şi experienţa lor.

BlackBerry este cea mai nouă intrată în această categorie. Şi-a predat toate responsabilităţile privind dezvoltarea, producţia, distribuţia şi vânzarea de smartphone-uri către chinezii de la TCL Corporation. Brandul merge mai departe, iar la Salonul Consumatorului de Electronice, CES 2017, ce va avea loc la începutul luni ianuarie, subsidiara din SUA a TCL, a anunţat oficial că va prezenta noile smartphone-uri sub brandul canadian.

Compania a mai anunţat că îşi va prezenta şi strategia privind viitorul brandului BlackBerry care “va continua să existe şi în generaţiile viitoare de smartphone-uri”. Aşadar, chinezii de la TCL au planuri mari pentru brandul BlackBerry, dar şi în ceea ce priveşte propriile afaceri, compania sperând să ajungă una dintre cele mai importante de pe piaţă şi să se bată cu actualii giganţi ai pieţei.

Suntem curioşi să vedem ce se va întâmpla. Alcatel şi Philips, de exemplu, deşi sunt prezente, nu mai au strălucirea pe care o aveau în trecut. Nici Nokia şi nici BlackBerry nu au suprins în noua eră smartphone, aşa că rămâne de văzut dacă îşi pot recăpăta strălucirea, prin externalizarea producţiei.