E-Boda a lansat doua smartphone-uri Dual SIM, Eruption V200 si Storm V100

14

E-Boda a lansat doua smartphone-uri Dual SIM,Eruption V200 si Storm V100, ambele cu sistem de operare Android, dar versiuni diferite, a anuntat compania.

Eruption V200 are un ecran IPS QHD de 4,5 inci si are integrat un procesor MT 6589M Quad Core de 1.2 GHz ce ruleaza pe sistemul de operare Android 4.1.2 Jelly Bean. Telefonul dispune de 1GB Ram si memorie interna de 4 GB, ce poate fi extinsa pana la 32 GB cu ajutorul unui microSD. Pretul recomandat pentru acest model este de 949 lei.

Acest model are o grosime de 8,9 mm, iar ecranul IPS de 4.5”, sensibil la atingere in 5 puncte, are rezolutie QHD de 960×540. De asemenea, are o camera foto principala de 8 MP, cu functiile Face Detection, Smile Shot sau Continous Shot de pana la 99 de cadre. De asemenea, are o camera frontala de 2 MP ce permite realizarea apelurilor video 3G sau videochat prin intermediul aplicatiilor precum Skype. Eruption V200 are conectivitate 3G, Wi-Fi si Bluetooth si sistem GPS inclus. Bateria de 1800 mAh asigura o autonomie de pana la 192h stand-by si 630 minute in apel 3G.

Storm V100 are un ecran IPS de 4 inci si procesor MT 6577 Dual Core de 1 GHz ce ruleaza pe sistemul de operare Android 4.1.1 Jelly Bean si este disponibil la pretul recomandat de 649 lei.

Storm V100 este dotat cu 512 MB si display IPS de 4 inci sensibil in 5 puncte, cu o rezolutie de 800×480. Modelul are camera foto de 5 MP, conectivitati 3G, Wi-Fi si memorie interna de 4 GB, ce poate fi extinsa pana la 32 GB. In plus, modelul Storm V100 are integrat receptor GPS cu asistent A-GPS.