Dota2 The International 2014: Fondul de premii a depasit 6mil de Dolari

25

Probabil cel mai important turneu eSports al anului-cu siguranta cel mai asteptat spectacol MOBA-Dota2 The International se va desfasura in perioada 18-21 Iulie, iar fondul de premii a depasit suma de 6 milioane de Dolari.

 

Campionatul se va desfasura in incinta KeyArena din Seattle, Washington, o sala cu 17.000 de locuri, capacitate de trei ori mai mare decat cea a Salii Polivalente din Bucuresti (5300 Locuri). Daca planuiti sa urmariti evenimentul de la fata locului, nu va faceti sperante desarte, biletele s-au epuizat in mai putin de o ora de la punerea lor in vanzare.

 

Revenind la fondul de premii, putem spune fara rezerve ca The International 2014 va fi cea mai generoasa competitie eSports din istorie. Prize pool-ul afiseaza 6.300.000 de Dolari cu doua luni inainte de Marea Finala si creste dupa fiecare refresh al paginii. Daca Valve respecta algoritmul de anul trecut, echipa castigatoare va primi jumatate din suma, in timp ce echipele clasate pe locurile doi pana la opt vor imparti cealalta jumatate.

 

Valve a contribuit si anul acesta cu 1,6mil de Dolari si a pus in vanzare Compendium-ul ce a generat pana acum vanzari de circa 19mil de Dolari. Compendium-ul a crescut fondul de premii cu 4,7mil de Dolari (25% din vanzari), iar Valve are de numarat 14mil de Dolari.

 

Asadar, vanzarea Compendium-ului si a punctelor pentru acesta au varsat in vistieria Valve 14mil de Dolari, in timp ce cumparatorii au primit cosmetizare virtuala. GG WP Gabe.

 

Turneul Dota2 The International a debutat in 2011, iar campionii celor trei editii precedente au fost, in ordine cronologica, NaVi (Ucraina), iG (China) si Alliance (Suedia). Campionii primei editii, NaVi, au jucat in toate finalele de pana acum, insa nu au reusit sa se impuna decat in cea din 2011.