Cum îți poți salva pozele simplu și rapid în cloud prin Google Photos?

- Adrian Ungureanu
434

Nu ești încă familiarizat cu smartphone-urile? Sau poate îți tot ștergi accidental pozele din telefon și nu vrei să le mai pierzi? Sau pur și simplu abia acum te-ai gândit la o variantă de back-up automată a pozelor? Iată una din cele mai simple soluții.

Foarte mulți utilizatori fac tot mai multe poze, iar câteodată spațiu de stocare pare neîncăpător. Trebuie să ștergem pozele mai vechi sau care nu ne plac pentru a face loc pentru altele noi. Unii dintre noi le mai ștergem și din greșeală. Iată cum puteți face back-up prin Google Photos în câțiva pași simpli.

1. Instalați aplicația (dacă nu o aveți deja preinstalată). Cei mai mulți utilizatori de telefoane cu Android s-ar putea să aibă deja aplicația preinstalată. Dacă o aveți click aici pentru a descărca și instala aplicația. Chiar și cei cu iPhone ar putea să o încerce, chiar dacă au iCloud-ul la dispoziție. Nu strică să ai încă o destinație pentru pozele voastre.

Doar pentru utilizatorii cu iOS – În iOS când vă întreabă dacă îi permiteți accesul la galeria de imagini dați OK.

Cei cu Android vor vedea lista de permisiuni afișată din momentul în care începeți instalarea.

2. Porniți aplicația și back-up ar trebui să înceapă automat. Setările standard nu vor lăsa aplicația să funcționeze decât dacă telefonul este conectat la o rețea Wi-Fi.

 

3. Back up oricând și de oriunde. Dacă aveți trafic nelimitat, dar tap pe Meniul aplicației, apoi la Settings (Setări). Accesați submeniul „Back up & sync”. Ceva mai jos aveți opțiunea de activare ”Cellular data back up”. Puteți activa back up-ul prin date mobile atât pentru poze cât și pentru clipuri video. Inclusiv prin roaming. Dar aveți grijă la costuri. Dacă nu aveți trafic nelimitat nu recomandăm această opțiune!

 

 

Pași opționali

4. Alegeți formatul în care sunt salvate pozele. De aici încolo alegeți voi dacă vreți să mergeți mai departe. Pozele pot fi salvate în două feluri. Opțiunea standard de încărcare a pozelor în cloud la calitate ridicată dar într-un format comprimat. Deci, dacă aveți camere foarte bune, precum cele de pe iPhone 8, iPhone X, Galaxy S8, S8+, Note 8 și așa mai departe, cu siguranță își vor pierde din calitate. Asa nu înseamnă că pozele vor fi de slabă calitate, dar nu vor mai fi la calitatea maximă oferită de formatul original.

Cealaltă opțiune să încărcați în cloud pozele la calitatea originală captată de camera telefonului. Pozele sunt urcate în cloud fără să fie modificate în niciun fel.

Diferența este că prima opțiune oferă stocare nelimitată, cealaltă este limitată. Fiecare utilizator primește 15GB, iar dacă vreți mai mult va trebui să cumpărați mai mult spațiu de stocare de la Google.

Puteți alege formatul în care vă sunt salvate pozele tot în submeniul ”Back up and sync”, la ”Upload size”.

5. Alegeți ce foldere sunt salvate în cloud. În mod automat aplicația se va limita doar la folderul camerei foto, dar puteți extinde permisiunea și la celelalte foldere care conțin imagini și clipuri video. Cum ar fi fișierul Download, Image, Movies sau Screenshots. Bifați folderele în funcție de preferințele voastre.

Găsiți această opțiune tot în ”Back up & sync” la ”Back up device folders”.

Google Photos este folosit de peste 500 de milioane de utilizatori în întreaga lume. Circa 1,2 miliarde de poze și clipuri sunt salvate în cloud în fiecare zi prin aplicația Google Photos. Este gratuită și utilă, deci este o soluție la îndemâna oricui pentru a face back-up la poze și clipuri video.