Cum a fost cea mai aglomerată noapte din an la Uber

279

Nu negăm că există șoferi de taxi care îți refuză politicos bacșisul, nu înjură, nu strâmbă din nas când le comunici destinația și nu vorbesc la telefon pe toată durata cursei.

Din păcate, modelul de taximetrist cu care ne-a obișnuit capitala este cel întâlnit în fața Gării de Nord, a magazinului Unirea, la Universitate sau în zona Lipscaniului. Modelul cu pricina întreabă potențialii clienți unde merg, negociază tariful sau refuză cursa pentru că e prea scurtă distanța. Și acestea se întâmplă într-o zi obișnuită din an.

Dacă v-ați confruntat cu cel puțin una din situațiile de mai sus probabil sunteți deja client Uber. În caz contrar, compania a publicat câteva statistici înregistrate în noaptea de Revelion pentru a detalia traiul în lumea civilizată.

8 din 10 curse au fost la tarif normal
Cele mai multe curse au fost făcute la tariful normal – 82% din totalul curselor în cele 4 orașe din România unde serviciul este disponibil. Cele mai multe curse fără tarif dinamic au fost în Cluj (91%), urmat de Brașov (86%), Timișoara (85%) și București (65%). În medie, tariful dinamic a fost de sub 2 x tariful obișnuit, în toate cele patru orașe.

Ora cu cele mai multe curse în București și Cluj a fost 4 dimineața și 3 în Brașov și Timișoara.

3,6 minute – timpul mediu în care o mașină a ajuns la utilizator
În medie, o mașină a ajuns în 3,6 minute. Utilizatorii din București au avut de aşteptat cel mai puţin (3,25 minute, timp mediu), ia cei din Timişoara cel mai mult (4,36 minute, timp mediu). Timpul maxim de așteptare a fost de aproximativ 12 minute în București și ~10 minute în Cluj, Brașov și Timișoara.

4,91 – rating-ul mediu primit de șoferii parteneri în noaptea de Revelion
Partenerii din Timișoara și Brașov au primit cele mai bune evaluări din partea utilizatorilor în noaptea de Anul Nou, cu un rating mediu de 4,93, respectiv 4,92, în timp ce partenerii din București și Cluj au primit, în medie, o evaluare de 4,89 din 5.

Bucureștenii împart cel mai mult
Bucureștiul este pe primul loc și la numărul de curse în care utilizatorii au împărțit tariful până la destinație. 65 de utilizatori au ales să folosească opţiunea de împărțire a tarifului (Fare split) din aplicaţia Uber, în timp ce în toate celelalte orașe, sub 10 utilizatori au făcut asta.

În total, peste 70 de utilizatori Uber au trimis familiei sau prietenilor locul exact unde se aflau pe hartă și timpul rămas până la destinaţie, cu opţiunea Trimite estimat sosire (Share my ETA)