Consola în miniatură PlayStation Classic va fi disponibilă din 3 decembrie

386

Sony Interactive Entertainment (SIE) anunță astăzi disponibilitatea PlayStation Classic, o consolă în miniatură ce păstrează aspectul PlayStation original. Aceasta va include 20 de jocuri originale și va fi lansată pe 3 decembrie 2018 în Europa, Japonia și America de Nord. PlayStation Classic va fi disponibil1 la prețul recomandat de producător de 99,99 €.

Consola PlayStation originală a apărut pentru prima dată în Japonia, în data de 3 decembrie 1994, aducând inovații precum randarea 3DCG în timp real și adoptarea CD-ROM-ului, care au avut un impact major asupra industriei de gaming începând cu 1990.

Design-ul consolei PlayStation Classic este asemănător cu design-ul PlayStation, inclusiv layout-ul butoanelor, controllerele și exteriorul2, însă cu un format mai mic, fiind cu 45% mai mică în dimensiuni și cu 80% mai mică în ceea ce privește volumul față de consola originală. PlayStation Classic va include3 20 de jocuri4 originale PlayStation , precum Final Fantasy® VII (SQUARE ENIX Co., LTD.), Jumping Flash! (SIE), R4 RIDGE RACER TYPE 4, Tekken 3 (BANDAI NAMCO Entertainment Inc.) și Wild Arms (SIE). PlayStation Classic este un produs perfect pentru fanii PlayStation care s-au bucurat de PlayStation original, dar și pentru noii gameri PlayStation care vor să experimenteze jocurile clasice PlayStation din anii 1990.

PlayStation Classic include un cablu HDMI pentru a se conecta la un monitor extern, un cablu USB care trebuie conectat la un USB AC Adaptor5  pentru alimentare. Titlurile compatibile permit utilizatorilor să se joace împreună sau împotriva prietenilor, cu cele două controllere pe care le include consola.

SIE va continua să își extindă atât portofoliul de software pentru platformele PlayStation cât și serviciile de rețea pentru a oferi experiențe de divertisment inedite posibile doar pe PlayStation.

<PlayStation®Classic>

Nume produs PlayStation®Classic
Cod produs SCPH-1000R Series
Dată lansare 3 decembrie 2018
Preț recomandat de producător fără taxe 99,99 €
Include PlayStation®Classic x 1

Controller x 2

Cablu HDMI™ x 1

Cablu USB*5 x 1

Materiale printate

Copyrights ©Sony Interactive Entertainment Inc. Toate drepturile rezervate. Design-ul și specificațiile se pot schimba fără înștiințare.

 

<Specificații>

Nume produs PlayStation®Classic
Video 720p, 480p
Audio PCM liniar
Input/output Port HDMITM

Port USB (Micro-B)*5

Port Controllere x 2

Alimentare DC 5V / 1.0a
Putere maximă de alimentare 5W
Dimensiuni externe Aproximativ 149 x 33 x 105mm (5.8 x 1.3 x 4.1 in) (lungime x înălțime x lățime) (exclude controllerele)
Greutate Consola Aproximativ 170g (6.0 oz)

Controller Aproximativ 140g (4.9 oz)

Temperatură de operare Între 5°C și 35°C

 

*1 Metoda de vânzare poate varia în funcție de țara / regiunea în care este vândut produsul.

*2 Designul exteriorului diferă în funcție de țara / regiunea în care este vândut produsul.

*3 Titlurile disponbiile, cu excepția celor cinci anunțate, pot varia în funcție de țara / regiunea în care este vândut produsul.

*4 Titlurile nu pot fi adăugate prin descărcare sau în alt mod. Perifericele pentru PlayStation®, cum ar fi cardurile de memorie, nu pot fi utilizate cu PlayStation Classic.

*5 Pentru a utiliza această consolă este necesar un adaptor USB AC disponibil comercial. Utilizați un adaptor AC care suportă 5 V, 1,0 A USB (tip A). Cu toate acestea, nu există garanție că toate adaptoarele AC sunt compatibile cu consola.