Camerele de pe noile telefoane Galaxy S8 vor veni cu senzori speciali creați de Sony

- Adrian Ungureanu
211

Se pare că nu am aflat chiar toate noutățile despre vârfurile de gamă de la Samsung ce urmează să fie prezentate miercuri. Senzorii de pe camerele principale ale celor două telefoane ar fi unii speciali creați de Sony.

Mai mult, sunt senzori noi, care nu au fost lansați până acum, deci va fi o premieră și pentru Sony, care prin intermediul noilor telefoane Samsung lansează un nou timp de senzori pentru camerele foto.

Aceste senzor ar fi denumit Sony IMX333, un model care nu a fost menționat de niciun fel de Sony, nici măcar pe site-ul său oficial. De aceea există și ceva îndoieli legate de cât de reale sunt aceste informații.

Cât despre capacitățile acestui noilor camere de pe modelele Galaxy S8 se spune că ar putea filma la viteză foarte mare, până la 1.000 de cadre pe secundă, la fel ca și camerele de pe Sony Xperia XZ Premium, telefon introdus de compania japoneză la MWC 2017.

Așadar, ar putea fi un senzor asemănător cu cel de pe flagship-ul de la Sony, dar creat special pentru a se ”adapta” mai bine cu telefoanele de la Samsung.